Un incendiu a izbucnit în această dimineață într-un depozit cu materiale de construcții de pe strada Uzinelor din Capitală.
Potrivit IGSU, în jurul orei 08:09, la Serviciul 112 a parvenit un apel, precum că într-un depozit cu suprafața de 1000 m.p. a fost observat fum dens. Imediat, la fața locului s-au deplasat șapte echipe de salvatori și pompieri.
Citeşte şi: Sursa de poluare de pe Nistru a fost stopată. Pata de petrol s-a diminuat – Stiripesurse.md
Ajunși la destinație, angajații IGSU au reușit în timp rapid să oprească extinderea flăcărilor care se răspândeau asupra bunurilor materiale din interiorul spațiului. Pompierii au reușit localizarea arderii la ora 08:29, fără ca aceasta să obțină răspândire.
În urma incendiului a fost afectată o suprafață de aproximativ 50 m.p. Totodată, un bărbat de 58 de ani, care a încercat să stingă cu forțe proprii arderea, a suferit arsuri de gradul II pe mâini și față. Acesta a fost preluat de echipajul medical pentru îngrijiri la spital.
La moment pompierii întreprind acțiuni de lichidare completă a incendiului.
Cauza și circumstanțele arderii urmează a fi stabilite.












