StiripesurseSocialSoțul Ludmilei Vartic depune plângere penală împotriva a două spitale

Soțul Ludmilei Vartic depune plângere penală împotriva a două spitale

Publicat:

Dumitru Vartic, soțul Ludmilei Vartic, anunță că a depus o plângere penală la Procuratura municipiului Chișinău împotriva conducerii Spitalului Raional Hâncești, a Spitalului Clinic de Psihiatrie Codru și a personalului medical implicat în acordarea asistenței medicale soției sale. Demersul vine după apariția în spațiul public a unor acuzații potrivit cărora femeia ar fi fost adusă bătută la spital în noiembrie 2025, iar medicii nu ar fi sesizat autoritățile.

Anunțul a fost făcut într-un mesaj publicat pe rețelele sociale, în care Dumitru Vartic afirmă că a depus plângerea pentru a clarifica toate circumstanțele tragediei prin care trece familia sa. Acesta spune că pierderea soției sale este o durere profundă și că, în contextul informațiilor apărute în spațiul public, adevărul trebuie stabilit prin mijloace legale și obiective.Citeşte şi: Sursa de poluare de pe Nistru a fost stopată. Pata de petrol s-a diminuat – Stiripesurse.md

În mesajul său, el afirmă că este important ca autoritățile să verifice dacă, în toate etapele în care Ludmila Vartic a primit sau nu a primit îngrijiri medicale, au fost respectate procedurile și dacă au fost întreprinse măsurile necesare. De asemenea, acesta susține că eventualele neglijențe sau inacțiuni trebuie clarificate obiectiv și tratate conform legii.

Totodată, Dumitru Vartic roagă presa și opinia publică să manifeste înțelegere și responsabilitate față de tragedia prin care trece familia sa, spunând că aceasta îi afectează în primul rând pe copiii lor. El afirmă că are încredere că adevărul va fi stabilit, iar memoria soției sale va fi tratată cu respect și demnitate.

Potrivit plângerii penale publicate de acesta, demersul vizează conducerea Spitalului Raional Hâncești și a Spitalului Clinic de Psihiatrie Codru, directorii, medicii și alte persoane cu funcții de răspundere, precum și personalul medical implicat în acordarea asistenței medicale Ludmilei Vartic. În document sunt menționați inclusiv medicul de gardă, medicul psihiatru și alți specialiști care au examinat-o în perioada 5-7 noiembrie 2025.


Plângerea vizează, în principal, infracțiunea prevăzută de articolul 213 din Codul penal al Republicii Moldova, care se referă la încălcarea din neglijență a regulilor și metodelor de acordare a asistenței medicale, dacă aceasta a cauzat vătămare gravă a sănătății sau decesul pacientului. Subsidiar, este invocat și articolul 329 din Codul penal, privind neglijența în serviciu. În document este redat și articolul 162 din Codul penal, care vizează neacordarea de ajutor unui bolnav.

În expunerea faptelor, Dumitru Vartic susține că, la 5 noiembrie 2025, soția sa, Ludmila Vartic, ar fi avut o tentativă de suicid prin ingestie de pastile, fapt care, potrivit lui, a fost confirmat public de Ministerul Sănătății.

El afirmă că femeia a fost internată la Spitalul Raional Hîncești, unde a rămas două zile, în perioada 5-7 noiembrie 2025, după care ar fi fost externată prematur. Potrivit plângerii, externarea ar fi avut loc fără stabilirea unui diagnostic psihiatric clar, fără inițierea unui plan adecvat de tratament și monitorizare ambulatorie, fără evaluarea continuă a riscului suicidar și fără raportarea obligatorie a cazului către autoritățile judiciare competente.

În document se mai arată că o tentativă de suicid implică risc grav pentru viață și necesită raportare conform protocoalelor Ministerului Sănătății, Protocolului clinic național „Comportamentul suicidar” și Legii nr. 114/2024 privind sănătatea mintală și bunăstarea.

Dumitru Vartic invocă și declarațiile publice ale ministrului Sănătății, Emil Ceban, făcute în martie 2026, potrivit cărora primul caz din noiembrie nu ar fi fost raportat. În plângere se menționează că, din acest motiv, a fost emisă o circulară obligatorie către toate instituțiile medicale privind raportarea tentativelor de suicid și că la Spitalul Raional Hâncești a fost instituită o comisie de anchetă internă pentru verificarea respectării procedurilor.

Tot în document, Dumitru Vartic afirmă că, după externare, a mers împreună cu soția sa la Spitalul Clinic de Psihiatrie Codru, unde aceasta ar fi fost examinată și unde ar fi fost constatate semne de depresie profundă, care indicau necesitatea unor îngrijiri medicale urgente.

Potrivit acestuia, au stabilit ca femeia să revină peste câteva zile pentru tratament, după care el a plecat la Hâncești. Ulterior, spune el, Ludmila Vartic l-ar fi informat că urmează tratament, însă mai târziu ar fi aflat că acest lucru nu era adevărat.

În continuare, Dumitru Vartic susține că medicul de la Spitalul Clinic de Psihiatrie Codru nu ar fi acordat servicii medicale, ar fi ascuns gravitatea stării și nu ar fi inițiat măsuri adecvate, ceea ce, în opinia sa, ar fi agravat boala și ar fi contribuit la tragedia din 3 martie 2026.

Plângerea mai menționează că decesul Ludmilei Vartic este prezentat drept sinucidere prin cădere de la înălțime, concluzie care, potrivit documentului, ar fi fost confirmată de expertiza medico-legală, fără semne de violență externă.

Prin plângerea depusă, Dumitru Vartic solicită procurorilor pornirea procesului penal și efectuarea urmăririi penale față de persoanele pe care le consideră responsabile din cadrul celor două instituții medicale.

Totodată, acesta cere dispunerea unei expertize medico-legale complexe, inclusiv psihiatrice, asupra fișelor medicale din perioada 5-7 noiembrie 2025, asupra evaluării riscului suicidar, diagnosticului, tratamentului, motivelor externării și respectării obligațiilor de raportare, precum și asupra legăturii cauzale dintre presupusa neglijență medicală și deces.

În document mai este solicitată ridicarea și verificarea documentelor medicale, a proceselor-verbale ale anchetei interne și a raportului comisiei de anchetă. De asemenea, Dumitru Vartic cere audierea martorilor, inclusiv a personalului medical implicat, a conducerii spitalelor, a ministrului Sănătății Emil Ceban pentru clarificări publice și a vicedirectorului Pavlov Iurie de la IMSP Codru.

Declarația și plângerea penală publicate de Dumitru Vartic apar după ce, în spațiul public, au apărut informații potrivit cărora Ludmila Vartic nu ar fi avut o tentativă de suicid în noiembrie 2025, ci ar fi fost adusă bătută la spital, iar medicii nu ar fi anunțat autoritățile.

Potrivit acestor afirmații, făcute publice de activista Minodora Calistru-Prisacu, femeia ar fi fost adusă la spital cu semne grave de agresiune, inclusiv coaste rupte și răni la nivelul capului. De asemenea, s-a susținut că personalul medical ar fi fost sfătuit să nu raporteze cazul autorităților.

În reacția sa publică, Dumitru Vartic respinge această versiune și susține că tragedia trebuie analizată prin prisma modului în care a fost acordată asistența medicală soției sale.

4f434638ec9d20ee33d376ce5a97f91f505c81f875462999a1ea994f89a59768

c874588cc34ae525450fd5b513b05c08

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Revenire spectaculoasă: Céline Dion anunță încă 10 concerte la Paris în 2027

Cererea uriașă de bilete pentru concertele lui Céline Dion a determinat organizatorii să programeze zece spectacole suplimentare la Paris în mai 2027. Anunțul a...

Ce se întâmplă în coloniile de viespi când rămân fără regină

Noi descoperiri realizate de cercetători arată ce se întâmplă în interiorul coloniilor de viespi, în momentul în care rămân fără regină. Cercetătorii de la Colegiul...

Nimic asemănător nu a existat în ultimii 3,6 milioane de ani. Ce se întâmplă cu rotația Pământului

Ceva „fără precedent” se întâmplă acum cu rotația Pământului, spun oamenii de știință. Potrivit acestora, schimbările climatice încetinesc rotația Pământului - și nu a...

Un serial extrem de popular de pe platformele de streaming s-a încheiat în mod neașteptat

Un serial extrem de popular de pe platformele de streaming s-a încheiat în mod neașteptat. Deși fanii așteptau noi sezoane, regizorul a anunțat că...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.