Începe RĂZBOIUL? Cetățenii americani sunt sfătuiți să plece imediat din Irak!

Publicat:

Ambasada americană la Bagdad, atacată marţi de manifestanţi pro-Iran, le-a cerut cetăţenilor săi “să părăsească imediat” Irakul, la câteva ore după asasinarea influentului general iranian Qassem Soleimani într-un raid american, informează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

Ambasada le cere americanilor din Irak să plece “cu avionul imediat ce aceasta va fi posibil”, în condiţiile în care raidul a avut loc în incinta aceluiaşi aeroport din Bagdad, “sau spre alte ţări pe cale terestră”.


Citește și: Forțele americane UCID un general iranian

Principalele posturi de frontieră ale Irakului duc spre Iran şi Siria, aceasta din urmă aflată în război, iar alte câteva puncte de trecere duc spre Arabia Saudită şi Turcia.

Generalul Soleimani, emisarul Republicii Islamice Iraniene în Irak şi liderul Gardienilor Revoluţiei, a fost ucis vineri dimineaţa devreme în timpul bombardamentului asupra unui convoi pe aeroportul din Bagdad, la trei zile după atacarea ambasadei americane de către demonstranţi pro-iranieni. În timpul raidului a fost ucis şi Abu Mehdi al-Mouhandis, numărul doi al coaliţiei Hashd al-Shaabi.

Citește și: Un avion militar S-A PRĂBUȘIT cu 18 oameni la bord

Pentagonul a anunţat că preşedintele american Donald Trump însuşi a dat ordin pentru “uciderea” lui Soleimani.

Iranul a promis imediat că va “răzbuna” moartea lui.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.