Închisoare pe viaţă pentru neonazistul care a asasinat un ales local german

Publicat:

Un neonazist german a fost condamnat joi de un tribunal din Frankfurt la închisoare pe viaţă pentru uciderea în 2019 a unui ales local creştin-democrat favorabil primirii de migranţi, un asasinat care a şocat la acea vreme Germania, relatează AFP şi dpa, potrivit agerpres.

Stephan Ernst, în vârstă de 47 de ani, a fost acuzat de parchetul federal din Karlsruhe de ‘omor cu circumstanţe agravante’ şi de ‘tentativă de omor cu circumstanţe agravante’.


Citeşte şi: Bernie Sanders a făcut o avere cu poza de la Capitoliu

Walter Lübcke, ales local şi înalt funcţionar teritorial, în vârstă de 65 de ani, membru al Uniunii Creştin-Democrate, a fost găsit mort pe 2 iunie 2019 pe terasa casei sale din Kassel, landul Hessa. Victima fusese împuşcată în cap şi zăcea într-o baie de sânge.

Suspectul Stephan Ernst a fost arestat în scurt timp şi iniţial a mărturisit crima, după care a retractat şi l-a acuzat pe presupusul său complice, Markus H.

Acesta a primit joi o pedeapsă de un an şi jumătate de închisoare cu suspendare pentru încălcarea legii privind armele de foc. Justiţia nu l-a găsit însă vinovat de complicitate la crimă.

În schimb, Ernst va trebui să execute cel puţin 15 ani de detenţie.

Citeşte şi: Slovacia a testat pentru covid mai mult de jumătate din populaţie într-o campanie fulger

Potrivit anchetatorilor, cei doi suspecţi au asistat la o reuniune publică în care Walter Lübcke şi-a declarat sprijinul faţă de deciziei cancelarului Angela Merkel de a deschide porţile în 2015 pentru solicitanţii de azil.

Stephan Ernst, acuzat şi de tentativă de omor cu armă albă în 2016 împotriva unui solicitant de azil irakian, şi-a proiectat tot mai mult ura xenofobă, ‘începând de la această reuniune’, asupra lui Walter Lübcke, au afirmat procurorii.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Biden reduce din avantajul lui Trump în statele oscilante (sondaj Bloomberg)

Biden reduce din avantajul lui Trump în statele oscilante (sondaj Bloomberg) În ciuda prestaţiei sale slabe la dezbaterea electorală cu oponentul său republican Donald...

La ce îi folosește lui Putin o misterioasă stație radio care emite pe unde scurte?

La ce îi folosește lui Putin o misterioasă stație radio care emite pe unde scurte? Vladimir Putin ar putea folosi un post de radio misterios...

Rusia susține că a distrus două sisteme Patriot în Ucraina, după un atac cu rachete balistice

Rusia susține că a distrus două sisteme Patriot în Ucraina, după un atac cu rachete balistice Rachete balistice ruseşti Iskander au distrus două lansatoare pentru...

Paradisul din Italia care și-a închis porțile pentru turiști din cauza secetei

Paradisul din Italia care și-a închis porțile pentru turiști din cauza secetei Agrigento este un paradis turisc cunoscut în întreaga lume, însă seceta a dus...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.