
În noaptea de 9 ianuarie, o dronă rusească a avariat clădirea Ambasadei Qatarului în Ucraina, a anunțat președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, într-un mesaj publicat pe Telegram.
„Pe lângă infrastructura noastră civilă obișnuită și obiectivele energetice, în această noapte o dronă rusească a avariat clădirea Ambasadei Qatarului — stat care face foarte mult pentru medierea cu Rusia în vederea eliberării prizonierilor de război și a civililor deținuți în închisorile rusești”, a scris Zelenski.
Potrivit Procuraturii municipale din Kiev, pe lângă sediul ambasadei, a fost afectată și altă infrastructură civilă: au fost sparte geamurile unui grădinițe, a fost avariat un depozit de tramvaie, o clădire multietajată nefinalizată, mai multe automobile, precum și un supermarket și o stație de alimentare cu combustibil.
Până la ora 08:00, consecințele atacului au fost înregistrate în șapte districte ale capitalei: Darnîțkîi, Dniprovski, Desneanski, Pecerski, Șevcenkivski, Holosiivski și Sviațoșinski.
În noaptea de 9 ianuarie, Ucraina a fost supusă unui atac masiv din partea Federației Ruse. Cele mai afectate regiuni au fost Kievul și regiunea Lviv. Primarul orașului Lviv, Andrii Sadovîi, a anunțat mai multe explozii în regiune.
Cu o zi înainte, președintele Zelenski avertizase că Rusia ar putea lansa un nou atac masiv în noaptea de 8 spre 9 ianuarie, menționând că armata rusă încearcă să profite de condițiile meteorologice.
Ministerul rus al Apărării a confirmat utilizarea rachetei „Oreshnik”, invocând drept pretext un fals privind o presupusă „tentativă de atac” asupra reședinței lui Vladimir Putin.
Ministrul ucrainean de Externe, Andrii Sîbiga, a declarat că, după atac, Ucraina convoacă de urgență o ședință a Consiliului de Securitate al ONU, o reuniune a Consiliului Ucraina–NATO, și solicită reacții în cadrul UE, Consiliului Europei și OSCE.