StiripesurseRăzboi in UcrainaIncident diplomatic la Kiev: Ambasada Qatarului, lovită într-un atac rusesc

Incident diplomatic la Kiev: Ambasada Qatarului, lovită într-un atac rusesc

Publicat:

În noaptea de 9 ianuarie, o dronă rusească a avariat clădirea Ambasadei Qatarului în Ucraina, a anunțat președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, într-un mesaj publicat pe Telegram.

„Pe lângă infrastructura noastră civilă obișnuită și obiectivele energetice, în această noapte o dronă rusească a avariat clădirea Ambasadei Qatarului — stat care face foarte mult pentru medierea cu Rusia în vederea eliberării prizonierilor de război și a civililor deținuți în închisorile rusești”, a scris Zelenski.

Potrivit Procuraturii municipale din Kiev, pe lângă sediul ambasadei, a fost afectată și altă infrastructură civilă: au fost sparte geamurile unui grădinițe, a fost avariat un depozit de tramvaie, o clădire multietajată nefinalizată, mai multe automobile, precum și un supermarket și o stație de alimentare cu combustibil.

Până la ora 08:00, consecințele atacului au fost înregistrate în șapte districte ale capitalei: Darnîțkîi, Dniprovski, Desneanski, Pecerski, Șevcenkivski, Holosiivski și Sviațoșinski.

CONTEXT

În noaptea de 9 ianuarie, Ucraina a fost supusă unui atac masiv din partea Federației Ruse. Cele mai afectate regiuni au fost Kievul și regiunea Lviv. Primarul orașului Lviv, Andrii Sadovîi, a anunțat mai multe explozii în regiune.


Cu o zi înainte, președintele Zelenski avertizase că Rusia ar putea lansa un nou atac masiv în noaptea de 8 spre 9 ianuarie, menționând că armata rusă încearcă să profite de condițiile meteorologice.

Ministerul rus al Apărării a confirmat utilizarea rachetei „Oreshnik”, invocând drept pretext un fals privind o presupusă „tentativă de atac” asupra reședinței lui Vladimir Putin.

Ministrul ucrainean de Externe, Andrii Sîbiga, a declarat că, după atac, Ucraina convoacă de urgență o ședință a Consiliului de Securitate al ONU, o reuniune a Consiliului Ucraina–NATO, și solicită reacții în cadrul UE, Consiliului Europei și OSCE.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Muntele Olimp, tărâmul zeilor greci, la un pas să intre în patrimoniul UNESCO

Muntele Olimp, locul legendar unde grecii antici credeau că se află tronul lui Zeus, este la un pas de a intra pe Lista Patrimoniului...

Preotul a oprit clopotele bisericii după plângerile oamenilor. Localitatea a explodat

Un paroh din Italia a redus la tăcere clopotele unui sat, după plângeri de zgomot. Decizia a stârnit un adevărat „război” local. O biserică din...

Am putea scăpa de microplastice? Plasticul viu, creat să se autodistrugă în doar șase zile

O echipă de cercetători chinezi a creat un „plastic viu” care se descompune complet în doar șase zile, fără să producă microplastice. Materialul este...

Megan Fox a închis gura criticilor cu o singură replică pe Instagram

Megan Fox a răspuns tăios unui urmăritor care i-a criticat pozele în lenjerie intimă. Actrița a folosit ocazia pentru a face și o aluzie...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.