StiripesurseExterneÎncrederea investitorilor în zona euro se îmbunătăţeşte

Încrederea investitorilor în zona euro se îmbunătăţeşte

Publicat:

Încrederea investitorilor în zona euro se îmbunătăţeşte

Încrederea investitorilor în zona euro s-a îmbunătăţit la începutul lui martie, pentru a cincea lună consecutiv, ajungând la cel mai ridicat nivel din aprilie 2023, deşi rămâne la valori negative, arată rezultatele unui studiu publicat luni, transmit DPA şi Reuters.

Indicele Sentix pentru zona euro a urcat la minus 10,5 puncte în martie, de la minus 12,9 puncte în februarie, în timp ce analiştii intervievaţi de Reuters se aşteptau la minus 11 puncte. Datele Sentix includ răspunsurile a 1.267 de investitori. Studiul a fost realizat în perioada 29 februarie – 2 martie, potrivit stiripesurse.ro.

Citește și: SIS trimite o nouă tranșă de dosare la Arhive

Conform Sentix – Germania, cea mai mare economie europeană – se confruntă cu o slăbiciune profundă.

“Deşi datele indică direcţia potrivită, nu putem vorbi de o redresare clasică de primăvară în zona euro, în condiţiile în care recesiunea din Germania împiedică redresarea economiei în interiorul Europei”, se arată într-un comunicat al Sentix.


Subindicele privind viitoarele aşteptări în zona euro a urcat la minus 2,3 puncte în martie, de la minus 5,5 puncte în februarie, a şasea lună de creştere consecutivă, şi cel mai ridicat nivel din februarie 2022.

De asemenea, subindicele privind actuala situaţie în zona euro a urcat la minus 18,5 puncte în martie, de la minus 20 puncte în februarie, pentru a cincea lună consecutiv.

Citeşte şi: Serebrian îi ironizează pe separatişti: Putin s-ar putea să „scape o lacrimă” pentru Transnistria – Stiripesurse.md

Investitorii cred că BCE acţionează acum mult prea restrictiv şi se aşteaptă la o relaxare a politicii monetare, chiar dacă redresarea economiei este moderată.

Încrederea investitorilor din Germania a scăzut la minus 27,9 puncte în martie, de la minus 27,1 puncte în februarie, iar subindicele privind viitoarele aşteptări s-a situat la minus 40,5 puncte (faţă de un nivel de minus 39,3 puncte în februarie).

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Palma neașteptată primită de Putin din partea Chinei. Proiectul crucial pe care l-au refuzat chinezii

China a respins, în final, proiectul Rusiei al gazoductului „Power of Siberia-2”, amânat de multă vreme, dând, astfel, o nouă lovitură eforturilor Kremlinului de...

Riposta generalului Sîrskîi în scandalul cu ministrul demis al Apărării. ‘Meseria mea este războiul. Asta fac și voi continua să fac’

Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a negat public informațiile privind existența unui conflict cu fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, generalul afirmând că discuțiile...

R.Moldova va aplica standarde internaționale de siguranță pentru navele de pescuit

Guvernul a aprobat astăzi proiectul de lege privind aderarea Republicii Moldova la Acordul de la Cape Town din 2012, unul dintre cele mai importante...

MApN de la București dezminte un fake news cu ruși care ar fi făcut inspecții în unitățile militare din România

Ministerul Apărării Naționale (MApN) afirmă că informațiile potrivit cărora reprezentanți ai Federației Ruse ar fi inspectat unități militare din România în anul 2023 sunt...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.