India condiţionează negocierile cu Pakistanul de încetarea ‘terorismului transfrontalier’

Publicat:

India a exclus joi orice negocieri oficiale cu Pakistanul până când această ţară, care are de puţin timp un nou guvern, nu va pune capăt “terorismului transfrontalier”, informează AFP, potrivit agerpres.

Alegerea în aprilie a lui Shehbaz Sharif în funcţia de premier al Pakistanului a alimentat speranţa privind o reducere a tensiunilor între cele două ţări rivale dotate cu armă nucleară, ale căror relaţii s-au deteriorat din cauza problemei regiunii Caşmir.


Vezi şi: Joe Biden nu va lăsa Rusia să intimideze Europa (VIDEO) – Black News

“Poziţia noastră este clară. Noi vrem un mediu fără terorism”, a declarat joi, în timpul unei conferinţe de presă, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe indian, Arindam Bagchi. Doar în aceste condiţii un dialog este posibil, “puţin contează ce spune guvernul de cealaltă parte”, a adăugat el.

Bagchi a subliniat că schimbul de scrisori între premierul indian Narendra Modi şi Sharif ţine de simpla curtoazie diplomatică.

Relaţiile dintre cele două ţări, conflictuale de decenii, au înregistrat o escaladare a tensiunilor după decizia Indiei din 2019 de a revoca statutul de autonomie parţială al Jammu şi Caşmir, teritoriu majoritar musulman administrat de India.

Citeşte şi: Erdogan vizitează Arabia Saudită, o premieră după asasinarea lui Khashoggi – Black News

Poliţia indiană afirmă că violenţa legată de insurecţia militanţilor separatişti s-a redus după revocarea autonomiei parţiale în 2019, însă după această dată aproape 1.000 de persoane (soldaţi, militanţi, civili) au fost ucişi.

Caşmirul este divizat între India şi Pakistan, care revendică totalitatea acestui teritoriu din Himalaya după independenţa sa proclamată în 1947. New Delhi acuză de decenii Islamabadul că susţine grupările de insurgenţi din Caşmirul indian, ceea ce Pakistanul dezminte.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii Până la 600 de...

O cetățeană a Ecuadorului a primit refuz la intrarea în Republica Moldova

  O cetățeană a Ecuadorului a primit refuz la intrarea în Republica Moldova O cetățeană a Republicii Ecuador a primit refuz de intrare în Republica Moldova...

Zelenski le cere aliaţilor săi acelaşi sprijin ca cel pe care îl oferă Israelului, pentru a doborî rachetele ruseşti

Zelenski le cere aliaţilor săi acelaşi sprijin ca cel pe care îl oferă Israelului, pentru a doborî rachetele ruseşti Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut,...

Trei biblioteci școlare din Ceadâr-Lunga, Briceni și Fălești vor fi modernizate cu sprijinul OTP Bank și PNUD Moldova

Trei biblioteci școlare din Ceadâr-Lunga, Briceni și Fălești vor fi modernizate cu sprijinul OTP Bank și PNUD Moldova Trei biblioteci școlare vor fi modernizate și...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.