StiripesurseȘtirile zileiIndia închide toate muzeele şi monumentele, inclusiv celebrul Taj Mahal

India închide toate muzeele şi monumentele, inclusiv celebrul Taj Mahal

Publicat:

India va închide pentru public toate muzeele şi monumentele sale, inclusiv faimosul palat Taj Mahal, începând de marţi, a anunţat ministrul Turismului din această ţară, Prahlad Patel, citat de AFP, scrie agerpres.

“Toate monumentele în care accesul se face cu plată şi toate muzeele au fost instruite să rămână închise până pe 31 martie”, a precizat ministrul indian într-un mesaj publicat luni seară pe Twitter.

Citește și : Elveţia declară STARE DE URGENȚĂ

Potrivit Xinhua, numărul de cazuri de infecţii cauzate de noul tip de coronavirus a crescut în India şi a ajuns luni la 114, conform statisticilor oficiale publicate de Ministerul Sănătăţii din această ţară.

Cifra menţionată nu include însă şi cele două decese raportate deocamdată în India – unul în statul sudic Karnataka şi celălalt în New Delhi – şi nici cele 13 persoane care s-au vindecat şi au fost între timp externate.


Dintre pacienţii infectaţi, 17 erau cetăţeni străini, potrivit statisticilor oficiale indiene.

Citește și : Spania îşi va închide frontierele terestre

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Vasile Tofan: Reforma justiției trebuie să continue, chiar dacă procesul implică întârzieri și dificultăți

Reforma justiției trebuie să continue, chiar dacă procesul implică întârzieri și dificultăți, a declarat premierul desemnat Vasile Tofan în cadrul ședinței de astăzi a...

Ambasadorul Moldovei, convocat la MAE rus pentru presupuse încălcări ale Convenției de la Viena

Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău a confirmat convocarea ambasadorului Lilian Darii la Ministerul rus de Externe. Instituția a reiterat, în contextul evoluțiilor recente...

VIDEO Prima ședință a noului guvern ar putea avea loc chiar mâine

Prima ședință a noului Executiv ar putea avea loc chiar mâine, imediat după învestire. Anunțul a fost făcut de președintele Parlamentului, Igor Grosu, care...

Costiuc nu-i dă prea multe zile viitorului Guvern: „Pleacă mai repede decât celălalt”

Președintele fracțiunii parlamentare „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, anticipează că Guvernul Tofan nu va rămâne prea mult timp la guvernare și își va da demisia...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.