India şi Bangladesh curăţă ‘urmele’ ciclonului Amphan

Publicat:

Sute de sate inundate, culturi agricole pierdute şi zeci de mii de case distruse au rămas, joi, în urma ciclonului Amphan, care a produs scene de “devastare incredibilă” şi cel puţin 88 de morţi în India şi Bangladesh, relatează AFP, scrie agerpres.

În pofida daunelor considerabile cauzate de cel mai puternic ciclon format în Golful Bengal în secolul XXI, pierderile de vieţi omeneşti se pare că au fost limitate. Până de curând, cele mai violente cicloane au provocat uneori mii de decese în această regiune a lumii.


Citește și : Contaminările cu noul coronavirus s-au dublat într-o lună şi au depăşit cinci milioane

India a recenzat 72 de morţi în statul Bengalul de Vest, iar Bangladesh-ul a raportat 16 decese pe teritoriul său, potrivit bilanţurilor oficiale, încă provizorii joi.

Cu experienţă în managementul cicloanelor şi beneficiind de sisteme eficiente de monitorizare meteorologică, cele două naţiuni din Asia de Sud au evacuat peste trei milioane de persoane, ca măsură de precauţie.

În oraşul indian Calcutta, apa stagna joi pe străzile inundate. Copacii şi stâlpii de electricitate doborâţi de vânt blocau în unele locuri circulaţia, iar serviciile de internet şi telefonie mobilă au fost perturbate.

Când ciclonul a lovit miercuri seara metropola cu 15 milioane de locuitori, timp de aproape şase ore, “a fost îngrozitor şi am crezut că era sfârşitul”, a povestit pentru AFP Susanta De, o funcţionară bancară în vârstă de 40 de ani. “Nu se auzea decât urletul vântului şi sunetele produse de geamurile sparte”, a precizat ea, adăugând că “fiecare secundă părea să dureze o oră”.

Format în weekend în largul Indiei, Amphan (pronunţat “um-pun”) a atins zona de uscat miercuri după-amiază, la sud de Calcutta, fiind însoţit de viteze ale vântului de circa 165 km/oră şi de ploi abundente.

Potrivit Biroului Naţiunilor Unite din Bangladesh, ciclonul a afectat 10 milioane de persoane şi a distrus casele a 500.000 de locuitori.

În oraşul Buri Goalini din Bangladesh, unul dintre cele mai afectate, “ciclonul nu a făcut victime, dar ne-a distrus mijloacele de trai”, a declarat pentru AFP Bhabotosh Kumar Mondal, responsabil municipal care a descris “devastarea incredibilă” produsă de Amphan.

Diguri pulverizate

Aceeaşi constatare de cealaltă parte a frontierei, în India: “Nu am văzut niciodată un dezastru de o asemenea magnitudine”, a declarat joi presei Mamata Banerjee, ministrul-şef din Bengalul de Vest.

Ciclonul, care a doborât stâlpi de electricitate, a secţionat cabluri şi a distrus transformatoare, a sistat furnizarea energiei electrice la 15 milioane de locuitori din Bangladesh. Joi dimineaţă, 10 milioane dintre aceştia încă nu dispuneau de curent electric.

Un val provocat de furtună – o creştere bruscă a nivelul apei cauzată de ciclon – care a ajuns în unele locuri până la patru metri a scufundat o parte din litoral, valuri de apă sărată ajungând în sate.

Citește și : Bilanţul covid-19 în Marea Britanie

În satul Purba Durgabati din Bangladesh, sute de locuitori s-au luptat toată noaptea încercând să consolideze digul care le protejează localitatea, însă creşterea apelor râului l-a pulverizat pe o lungime de aproape doi kilometri, 600 de case fiind inundate. “Casa mea este sub apă. Ferma mea de creveţi a dispărut. Nu ştiu cum voi supravieţui”, a declarat Omar Faruq, un locuitor în vârstă de 28 de ani.

Ciclonul Amphan, cu o traiectorie nordică, a slăbit joi din intensitate fiind retrogradat la nivel de depresiune tropicală.

Luni, ciclonul a atins categoria 4 din 5 pe scara Saffir-Simpson, fiind însoţit de rafale de vânt de 200-240 km/oră.

Amphan este cel mai puternic ciclon care s-a format în Golful Bengal din 1999. În acel an, un ciclon a ucis 10.000 de oameni în Odisha (India).

Ţările din regiune şi-au învăţat lecţiile în urma cicloanelor devastatoare din deceniile anterioare – au construit mii de adăposturi pentru populaţie şi au implementat politici pentru evacuarea rapidă a locuitorilor.

Totuşi, pandemia de coronavirus a îngreunat operaţiunile de evacuare din acest an. Pentru a preveni răspândirea virusului, autorităţile au solicitat persoanelor strămutate să respecte distanţa fizică în adăposturi şi să poarte măşti. În practică, aceste măsuri de precauţie au fost, totuşi, prea puţin respectate, au constatat jurnaliştii AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O nouă descoperire arheologică în raionul Slobozia: un obiect vechi de peste 4 mii de ani, găsit de arheologi

O nouă descoperire arheologică în raionul Slobozia: un obiect vechi de peste 4 mii de ani, găsit de arheologi Un artefact rar, cu o vechime...

Producătorii de ulei se tem de licențierea provizorie a importului de cereale și oleaginoase

Producătorii de ulei se tem de licențierea provizorie a importului de cereale și oleaginoase De la independența sa acum peste treizeci de ani, Republica Moldova...

Zeci de elevi din țară au vizitat săptămâna trecută clădirea Legislativului

Zeci de elevi din țară au vizitat săptămâna trecută clădirea Legislativului Săptămâna trecută, Parlamentul a fost gazda mai multor grupuri de elevi cu vârsta cuprinsă...

Ultima zi a recensământului populației

Ultima zi a recensământului populației Astăzi, 7 iulie, este ultima zi a recensământului populației. Conform datelor preliminare prezentate de Biroul Național de Statistică (BNS), în...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.