StiripesurseȘtirile zileiIndienii se înghesuie la un festival religios în plină pandemie de...

Indienii se înghesuie la un festival religios în plină pandemie de COVID-19

Publicat:

Festivalul religios hindus Kumbh Mela, care are loc din ianuarie în nordul Indiei, a atras până în prezent 25 de milioane de credincioşi, dintre care 4,6 milioane într-un interval de două zile din această săptămână, au declarat vineri autorităţile locale, în contextul în care ţara se confruntă cu cel de-al doilea val de COVID-19, informează AFP, potrivit agerpres.

Cu peste 217.000 de noi infectări în ultimele 24 de ore, numărul total al cazurilor noi din a depăşit două milioane de la 1 aprilie.

Citeşte şi: Un angajat CNN povestește cum s-a construit PROPAGANDA de ‘răsturnare’ a lui Trump – VIDEO – Black News

“Am înregistrat circa 2.000 de cazuri pozitive de luni în timpul testării aleatorii a pelerinilor de la Kumbh”, a declarat pentru AFP Harbeer Singh, un responsabil al acestui festival, care se desfăşoară la Haridwar, capitala statului Uttarakhand.

Potrivit oficialului, testarea s-a intensificat în cele 600 de hectare pe care se desfăşoară festivalul. El a insistat că protocoalele guvernamentale, inclusiv cerinţa prezentării unor certificate negative obligatorii, au fost strict puse în aplicare.


În pofida recomandărilor oficiale, mulţimile uriaşe de pelerini care merg să-şi spele păcatele în apele râului sacru Gange par să ignore pericolul.

La începutul acestei săptămâni, Mahamandaleshwar Kapil Dev Das, în vârstă de 65 de ani, şeful unuia dintre cele 13 akhada (consilii ascetice hinduse), a fost internat şi a murit de COVID-19 joi, potrivit autorităţilor.

De asemenea, circa 80 de sadhuşi, asceţi hinduşi consideraţi “oameni sfinţi”, au fost testaţi pozitivi pentru noul coronavirus, au precizat autorităţile.

Acest festival de dimensiuni gigantice îngrijorează de mult timp profesioniştii din domeniul sanitar, care susţin că manifestarea ar putea răspândi o “superepidemie” – la întoarcerea acasă pelerinii putând răspândi virusul în oraşele şi satele din întreaga Indie.

Vezi şi: America este ŞOCATĂ! Un puşti de 13 ani a fost OMORÂT de poliţişti – VIDEO – Black News

Peste 25.000 de pelerini continuă să sosească în fiecare zi în oraş, unde sunt aşteptaţi 2-3 milioane de credincioşi hinduşi la ultima mare baie ritualică, pe 27 aprilie, înainte de încheierea festivalului.

Guvernul statului Uttarakhand a scutit evenimentul de restricţiile care limitează întrunirile la 200 de persoane.

Până în prezent, în India, noul coronavirus a ucis circa 175.000 de persoane şi a infectat 14,3 milioane, ţara fiind pe locul al doilea din lume, după Statele Unite, în ceea ce priveşte numărul de cazuri.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.