StiripesurseȘtirile zileiIndonezia: Autorităţile au ridicat nivelul de alertă pentru vulcanul Anak Krakatoa

Indonezia: Autorităţile au ridicat nivelul de alertă pentru vulcanul Anak Krakatoa

Publicat:

Autorităţile indoneziene au ridicat joi nivelul de alertă pentru vulcanul în erupţie Anak Krakatoa, la câteva zile după ce erupţia acestuia a produs un tsunami ce a provocat moartea a peste 400 de persoane, informează DPA, potrivit agerpres.

Nivelul de alertă pentru Anak Krakatoa a fost ridicat la al doilea nivel ca importanţă, “standby”, în timp ce zona de excludere din jurul său a fost extinsă la o rază de cinci kilometri, a informat Agenţia pentru gestionarea dezastrelor (BNPB).

Citește și : Trump, în Irak: Statele Unite nu pot continua să fie jandarmul lumii

Vulcanul, situat în strâmtoarea Sunda, între insulele Java şi Sumatra, a ejectat miercuri în atmosferă nori de cenuşă, care au ajuns în oraşele Serang şi Cilegon din provincia Banten, a indicat purtătorul de cuvânt al agenţiei citate, Sutopo Purwo Nugroho.

“Cenuşa vulcanică este inofensivă”, a declarat Nugroho. “Ea ajută la fertilizarea solului, însă rezidenţii sunt sfătuiţi să poarte măşti şi ochelari de protecţie când ies afară”, a completat acesta.


De asemenea, cursele aeriene au fost redirecţionate, precizează DPA.

“Din cauza alertei roşii cauzate de cenuşa vulcanului Krakatau, toate zborurile au fost redirecţionate”, a anunţat Agenţia indoneziană de controlează traficul aerian, AirNav, într-un comunicat oficial.

Potrivit lui Harry Sirait, purtător de cuvânt al AirNav, a spus că avioanele care urmau să zboare pe deasupra vulcanului aflat în erupţie vor folosi rute alternative.

Zborurile spre şi de pe Aeroportul Internaţional Soekarno-Hatta din Tangerang, Banten, la 136 de kilometri est faţă de vulcan, nu vor fi afectate de cenuşă, întrucât aceasta cade la sud-vest de aeroport, a precizat Harry Sirait.

Aeroportul Radin Inten II din Bandar Lampung, la 100 de kilometri nord de vulcan, va rămâne şi el deschis.

Citește și : Nouă ofiţeri venezueleni, condamnaţi pentru complot împotriva preşedintelui Maduro

Erupţia de sâmbătă a determinat prăbuşirea în mare a flancului sud-vestic al vulcanului, provocând o alunecare de teren submarină, care a declanşat apoi un tsunami.

Tsunamiul a lovit zonele de coastă ale provinciilor Lampung şi Banten şi a cauzat moartea a cel puţin 430 de persoane şi strămutarea altor câteva mii.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Tofan ‘taie-n carne vie’: Ministerele trebuie să propună rapid reduceri de cheltuieli

Premierul Vasile Tofan a cerut ministerelor și agențiilor din subordine să prezinte, până la 22 septembrie, propuneri pentru optimizarea aparatului de stat. Solicitarea a...

Cum se reflectă în presa internaţională noul Guvern de la Chişinău

Învestirea Guvernului condus de Vasile Tofan a fost reflectată pe larg de mai multe publicații și agenții internaționale, care pun accent pe continuitatea parcursului...

Ignatiev refuză să vină la Chișinău şi invocă motive de securitate

Reprezentantul politic al Tiraspolului, Vitalii Ignatiev, a refuzat să vină la Chișinău pentru discuții cu vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri. Așa-numitul ministru de externe...

Noul premier cere oprirea controalelor sufocante asupra antreprenorilor

Premierul Vasile Tofan a cerut Guvernului să vină, până la 9 septembrie, cu un set de măsuri pentru reducerea controalelor abuzive sau excesive asupra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.