StiripesurseȘtirile zileiIndonezia autorizează o schemă de vaccinare privată

Indonezia autorizează o schemă de vaccinare privată

Publicat:

Indonezia a autorizat o schemă de vaccinare privată care să se deruleze în paralel cu programul său naţional de vaccinare, astfel ca întreprinderile şi companiile să poată achiziţiona doze de vaccin procurate de stat pentru a le inocula personalului lor, anunţă vineri un decret ministerial, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Respectiva schemă, care ar fi una dintre cele câteva programe de vaccinare private din întreaga lume, a stârnit critici din partea unor experţi în domeniul sănătăţii, care au atenţionat că aceasta ar putea adânci inechităţile.

Citește și: Armata americană a lovit pozițiile miliţiile pro-iraniene la granița Siriei cu Irak

Indonezia, a patra cea mai populată ţară din lume a demarat un ambiţios program pentru a vaccina pe gratis în decurs de circa un an 181,5 milioane de persoane, însă oamenii de afaceri au făcut presiuni pentru a li se permite să-şi vaccineze personalul mai devreme, în vederea redeschiderii mai grabnice a economiei.

Potrivit decretului ministerial, efectiv din această săptămână companiile pot achiziţiona vaccinuri şi îşi pot vaccina angajaţii şi familiile acestora pe gratis, la centre medicale private. Compania farmaceutică administrată de stat Bio Farma va distribui doze de vaccin către centrele medicale, precizează textul.


Vaccinurile utilizate pentru schema de vaccinare privată vor fi altele decât cele cu care a demarat programul naţional de vaccinare, care include vaccinul chinezesc Sinovac Biotech, şi ar urma să includă vaccinurile dezvoltate de AstraZeneca şi Novavax.

Vaccinurile din ambele scheme de vaccinare necesită să fie aprobate de urgenţă pentru utilizare de către agenţia indoneziană pentru alimente şi medicamente.

Un ministru a declarat joi că Indonezia va primi 2 milioane de doze de vaccin produse de Sinopharm (grupul farmaceutic naţional al Chinei) pentru schema de vaccinare privată.

Preţul maxim pentru vaccinuri va fi decis de ministrul sănătăţii, se mai spune în decretul ministerial.

Citește și: Fostul rege al Spaniei a plătit o datorie de 4 milioane de euro

Olivia Herlinda, directoarea Centrului indonezian pentru iniţiativă de dezvoltare strategică, o organizaţie de sănătate publică nonguvernamentală, a criticat schema de vaccinare privată în condiţiile în care vaccinurile sunt în continuare insuficiente în Indonezia.

“Vaccinarea privată riscă să rateze ţinta şi să declanşeze un dezechilibru în ceea ce priveşte accesul la vaccinuri pentru unele grupuri” ale populaţiei, a spus ea, adăugând că aceasta ar putea alimenta corupţia şi comercializarea vaccinurilor.

Guvernul a declarat că va colabora cu agenţia anticorupţie a ţării în timpul derulării schemei de vaccinare private.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.