Indonezia: A fost descoperită epava unui vas suspectat a fi cel scufundat în Lacul Toba

Publicat:

Un obiect bănuit a fi epava unui vas care s-a scufundat săptămâna trecută în Lacul Toba din Sumatra de Nord (vestul Indoneziei) a fost descoperită duminică la o adâncime de circa 490 de metri, a declarat o oficialitate din Ministerul Transporturilor, informează Xinhua, potrivit agerpres.

Cel puţin patru oameni au murit şi peste 190 sunt daţi dispăruţi în accident.


Citește și : Turcia: Erdogan a votat la Istanbul și a prezis o revoluţie democratică prin aceste alegeri

Epava a fost descoperită la sute de metri distanţă de locul accidentului, care a avut loc la 18 iunie, în lacul vulcanic din provincia Sumatra de Nord, a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului, Bambang Ervan, care a precizat că a fost folosit un dispozitiv subacvatic pentru căutarea victimelor şi a epavei vasului Sinar Bangun.

“A fost detectată o imagine. A fost descoperit un obiect care pare a fi un vas”, a declarat Ervan prin telefon pentru Xinhua.

Citește și : Zimbabwe: Bilanțul atenatului cu exploziv care a vizat un miting electoral al preşedintelui Mnangagwa s-a soldat cu 41 de răniţi

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Epic Games spune că Apple blochează lansarea magazinului său de jocuri video în Europa

Epic Games spune că Apple blochează lansarea magazinului său de jocuri video în Europa Epic Games, producătorul jocului video ”Fortnite”, a declarat vineri că Apple...

Directorul financiar de la LVMH îndeamnă Europa să rămână unită în contextul disputelor comerciale

Directorul financiar de la LVMH îndeamnă Europa să rămână unită în contextul disputelor comerciale Ancheta demarată de China asupra coniacului european este o reacţie la...

VIDEO – Justin Bieber, spectacol incendiar la nunta miliardarilor în India

VIDEO - Justin Bieber, spectacol incendiar la nunta miliardarilor în India Justin Bieber a oferit un spectacol incendiar la nunta anului, care are loc în...

Cele mai stranii muzee pe care le poți vizita în Paris

Cele mai stranii muzee pe care le poți vizita în Paris De la Louvre la Musée d’Orsay, Parisul are, fără îndoială, unele dintre cele mai...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.