StiripesurseȘtirile zileiIndonezia se așteaptă să revină la NORMAL până în iulie

Indonezia se așteaptă să revină la NORMAL până în iulie

Publicat:

Indonezia se aşteaptă ca numărul cazurilor de contaminare cu noul coronavirus să scadă până în iunie dacă restricţiile în vigoare în prezent sunt respectate, a declarat luni şeful comitetului de criză pentru COVID-19, relatează DPA, potrivit agerpres.

“Preşedintele face apel la public să fie disciplinat şi autorităţile mai ferme (în aplicarea restricţiilor) în aşa fel încât până în iunie să vedem o scădere a numărului de cazuri şi până în iulie să putem trăi normal”, a declarat Doni Mornardo în cadrul unei conferinţe de presă.

Citeşte şi: Casa Albastră spulberă toate zvonurile: ‘Kim Jong Un trăieşte şi este bine sănătos!’

Indonezia a impus restricţii sociale la scară mare în anumite regiuni ale ţării, interzicând adunările în număr mare şi închizând afacerile neesenţiale şi locurile publice.

Călătoriile aeriene şi pe mare în a patra ţară din lume ca număr de populaţie au fost suspendate până la 31 mai, după ce guvernul a anunţat o interdicţie a deplasărilor interne anuale înainte de sărbătoarea musulmană Eid al-Fitr, care marchează sfârşitul lunii sfinte a Ramadanului.


Citeşte şi: Cheltuielile militare au atins cel mai înalt nivel de la sfârşitul Războiului Rece

Numărul cazurilor confirmate de COVID-19 a crescut luni în Indonezia la 9.096, după ce 214 noi infectări s-au înregistrat în ultimele 24 de ore, a declarat purtătorul de cuvânt al comitetului de criză, Achmad Yurianto.

Un număr de 22 noi decese a ridicat bilanţul total al morţilor de COVID-19 la 765, a spus el. Duminică s-au înregistrat 23 de decese asociate cu noul coronavirus şi sâmbătă 31.

Până în prezent, în Indonezia au fost efectuate aproape 60.000 de teste.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Tofan propune o nouă viziune pentru valorificarea bunurilor aflate în proprietatea statului

Premierul desemnat, Vasile Tofan, propune o nouă abordare privind administrarea și valorificarea bunurilor aflate în proprietatea statului, susținând că numeroase imobile și terenuri sunt...

450.000 de pagini de ziare istorice sunt acum disponibile în format digital

450 de mii de pagini de ziare istorice sunt disponibile în format digital de marți 21 iulie. Potrivit Agenției Naționale a Arhivelor, colecția include...

Inspectorii de mediu au depistat focare de ambrozie în Telenești și au aplicat amenzi

Inspectorii de mediu din Telenești au intensificat verificările în teritoriu pentru identificarea focarelor de ambrozie și monitorizarea modului în care proprietarii și deținătorii de...

Un tânăr de 22 de ani, reținut pentru distribuirea substanțelor stupefiante prin Telegram

Droguri de peste 1 milion de lei au fost scoase din circuitul ilegal de către organele de forță. Pe acest caz a fost reținut...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.