StiripesurseȘtirile zileiIndonezienii vor fi ANUNȚAȚI înainte de producerea unui cutremur

Indonezienii vor fi ANUNȚAȚI înainte de producerea unui cutremur

Publicat:

Indonezia va instala aproape 400 de senzori seismici, ce pot avertiza cu 15-30 de secunde înainte producerea cutremurelor, relatează vineri VNA, potrivit agerpres.

Circa 400 de senzori seismici vor fi instalaţi în Jakarta, zona din apropierea strâmtorii Sunda şi Sumatra de Vest, au anunţat joi autorităţile indoneziene.

Citește și: SUA trimit 200 de militari și baterii Patriot în Arabia Saudită

Directorul Agenţiei de Meteorologie, Climatologie şi Geofizică (BMKG), Dwikorita Karnawati, a declarat că numărul senzorilor instalaţi va ajunge la peste 560 până la sfârşitul acestui an.

Karnawati a declarat că senzorii moderni pot primi şi transmite cu mai mare acurateţe semnalele seismice şi pot ajuta la salvarea vieţilor, notează VNA.


Bilanţul unui seism cu magnitudinea 6,5 produs joi în arhipelagul Moluce, în estul Indoneziei, a crescut la 23 de morţi, a anunţat vineri Agenţia pentru gestionarea dezastrelor, 15.000 de persoane fiind evacuate în adăposturi. Cutremurul a provocat rănirea a peste 100 de persoane şi a fost urmat de zeci de replici, declanşând panică în rândul locuitorilor. Sute de locuinţe, sedii de firme, şcoli şi alte instituţii publice au fost avariate.

Citește și: Aproape jumătate dintre austrieci vor limitarea drepturilor pentru musulmani

Indonezia, un arhipelag de 17.000 de insule, s-a format prin convergenţa a trei mari plăci tectonice – indo-pacifică, australiană şi euroasiatică – într-o regiune care face parte din Centura de Foc a Pacificului, cea mai activă zonă seismică din lume.

Anul trecut, în Indonezia au fost consemnate 11.600 de cutremure.

La sfârşitul lunii septembrie anul trecut, un cutremur cu magnitudinea de 7,5, urmat de un tsunami, pe insula Celebes, a devastat regiunea Palu, făcând peste 4.300 de morţi şi dispăruţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

India lansează primul tren cu hidrogen. Atinge până la 75 km/h

India a inaugurat primul său tren de călători alimentat cu hidrogen, construit integral pe plan intern, marcând o etapă importantă în eforturile țării de...

Canicula care a lovit Europa a fost mai mortală decât se credea. Peste 10.000 de morți

Primul val major de caniculă al verii 2026 ar fi provocat peste 10.000 de decese suplimentare în Europa. Datele preliminare arată o creștere puternică...

Grecia și Italia pierd coroana. Spania are cele mai bune insule din Europa în 2026

Insulele din Spania domină clasamentul celor mai bune insule din Europa pentru 2026. Tenerife ocupă primul loc, cu un scor de 95 din 100....

De ce nu este recomandat să porți haine noi fără să le speli

Mulți oameni își îmbracă hainele noi imediat după ce le cumpără, însă specialiștii în textile avertizează că acest obicei poate avea efecte nedorite. Substanțele...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.