Înființarea unei noi subdiviziuni în cadrul MAEIE

Publicat:

În cadrul ședinței de guvern, vicepremierul Nicu Popescu a prezentat proiectul de hotărîre privind înființarea unei noi subdiviziuni în cadrul MAEIE, avînd ca obiectiv furnizarea asistenței externe.
Această inițiativă va consolida prezența internațională a Republicii Moldova, potrivit noi.md.
„Ne aliniem astfel recomandărilor Uniunii Europene, căutînd să dezvoltăm politici și programe de cooperare internațională pentru progres și modernizare.
În prezent, Moldova nu dispune de o legislație specifică privind dezvoltarea și nu oferă oficial asistență altor națiuni, cu toate că deja ne-am implicat activ în rezolvarea unor probleme regionale.
Aici putem menționa contribuția noastră în ajutorul umanitar pentru Ucraina și în gestionarea dezastrelor naturale, cum ar fi cutremurele din Turcia.
Chiar dacă vom continua să primim mai mult ajutor decît vom putea să oferim, sîntem hotărîți să ne asumăm un rol activ în depășirea diverselor crize.
Această nouă subdiviziune va avea responsabilitatea de a crea un program oficial de asistență pentru dezvoltare.
Acest efort ne va permite să oferim sprijin extern și să consolidăm colaborarea cu partenerii interni și internaționali, contribuind astfel la parcursul nostru către Uniunea Europeană și pregătindu-ne pentru statutul de membru al UE.” – a declarat ministrul Nicu Popescu.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un bărbat din Florida a salvat 12 vecini cu o placă de surf în timpul uraganului Helene

Un bărbat din Florida a salvat 12 vecini cu o placă de surf în timpul uraganului Helene Marty Thomas, locuitor al plajei Indian Rocks, Florida,...

Rust, difuzat în premieră la 3 ani după ce Alec Baldwin a împușcat-o pe Halyna Hutchins pe platou

Rust, difuzat în premieră la 3 ani după ce Alec Baldwin a împușcat-o pe Halyna Hutchins pe platou Filmul „Rust” va avea premiera la un...

Eșec juridic pentru X: Platforma lui Musk trebuie să plătească o amendă mare în Australia

Eșec juridic pentru X: Platforma lui Musk trebuie să plătească o amendă mare în Australia Platforma de social media X, deținută de Elon Musk, a...

O statuie a lui Trump dezbrăcat, considerată ‘deplorabilă’ de republicani

O statuie a lui Trump dezbrăcat, considerată 'deplorabilă' de republicani O marionetă de 13 metri înălţime cu chipul unui Donald Trump complet dezbrăcat a fost...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.