StiripesurseDiasporaInflaţia din Turcia s-a apropiat luna trecută de 79%

Inflaţia din Turcia s-a apropiat luna trecută de 79%

Publicat:

Inflaţia din Turcia s-a apropiat luna trecută de 79%, fiind cea mai ridicată înregistrată de această ţară în ultimul sfert de secol, transmite CNBC , scrie news.ro

Rata anuală a inflaţiei a fost de 78,62% în luna iunie, potrivit Institutului de Statistică din Turcia, depăşind prognozele. Aceasta este cea mai mare valoare anuală a inflaţiei din ultimii 24 de ani.

Citește și :  Premierul ucrainean: Oligarhii ruși ar trebui să plătească nota de plată pentru reconstrucție

Creşterea lunară a preţurilor a fost de 4,95%.

Creşterea preţurilor de consum a lovit puternic populaţia de 84 de milioane, cu puţine speranţe de îmbunătăţire pe termen scurt, ca urmare a războiului Rusia-Ucraina, preţurilor ridicate ale energiei şi alimentelor şi a deprecierii bruşte a lirei turceşti.


Preţurile transporturilor au crescut cu 123,37% faţă de anul precedent, iar preţurile alimentelor şi băuturilor nealcoolice au avansat cu 93,93%, potrivit datelor guvernamentale.

Turcia s-a bucurat de o creştere economică rapidă în anii precedenţi, dar preşedintele Recep Tayyip Erdogan a refuzat în ultimii ani să majoreze semnificativ dobânzile pentru a reduce inflaţia rezultată, descriind ratele dobânzilor drept ”mama tuturor răului”.

Rezultatul a fost o liră turcească în scădere şi mult mai puţină putere de cumpărare pentru turcii obişnuiţi.

Erdogan a instruit banca centrală a ţării – despre care analiştii spun că nu are independenţă faţă de preşedinte – să reducă în mod repetat dobânzile împrumuturilor, în 2020 şi 2021, chiar dacă inflaţia a continuat să crească.

Şefii băncilor centrale care şi-au exprimat opoziţia faţă de acest curs de acţiune au fost concediaţi; până în primăvara lui 2021, banca centrală a Turciei a avut patru guvernatori diferiţi în doi ani.

Citește și : Şeful spionajului militar ucrainean: Războiul declanşat de Rusia în Ucraina s-ar putea încheia anul viitor

Dobânda cheie a fost redusă treptat la 14% în toamna trecută şi a rămas neschimbată de atunci. Lira a scăzut cu 44% faţă de dolar anul trecut şi cu 21% de la începutul acestui an.

Guvernul Turciei a introdus politici neortodoxe pentru a încerca să susţină lira fără a creşte dobânzile. La sfârşitul lunii iunie, autoritatea de reglementare bancară din Turcia a anunţat interzicerea împrumuturilor în lire companiilor care deţin ceea ce considera a fi prea multă valută străină, ceea ce a stimulat pentru scurt timp moneda, dar a provocat mai multă incertitudine în rândul investitorilor care au pus sub semnul întrebării sustenabilitatea măsurii.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean din Italia şi-a bătut soţia pentru că era prea… tăcută

Un moldovean de 44 de ani, stabilit în Italia, a fost condamnat la șase luni de închisoare după ce și-a lovit soția peste față...

Un hoţ moldovean a rămas blocat în tufișurile de mure din Italia

Un moldovean de 42 de ani a fost reținut în orașul italian Genova după ce a încercat să pătrundă prin efracție într-o locuință, însă...

O moldoveancă a fost strivită de o maşină fără şofer în Roma

O femeie originară din Republica Moldova a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost lovită de un taxi scăpat de sub...

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.