StiripesurseȘtirile zileiInstituţiile financiare internaţionale sunt tot mai puţin interesate să finanţeze producţia...

Instituţiile financiare internaţionale sunt tot mai puţin interesate să finanţeze producţia de arme nucleare

Publicat:

Numărul instituţiilor financiare care investesc în companii implicate în producţia de arme nucleare a scăzut cu 23% de la intrarea în vigoare a Tratatului ONU privind interzicerea armelor nucleare, în 2021, potrivit unui raport care plasează Bank of America, Citigroup şi JP Morgan Chase drept cei mai mari creditori din acest sector, informează marţi EFE, potrivit stiripesurse.ro.

Studiul prezentat marţi, elaborat de Campania Internaţională pentru Abolirea Armelor Nucleare (ICAN, distinsă cu Premiul Nobel pentru Pace în 2017 – n.r.), mai indică faptul că cei mai mari acţionari ai companiilor producătoare de arme nucleare sunt giganţii americani de investiţii Vanguard, Capital Group şi Blackrock.

Vezi şi: VIDEO Un avion plin cu pasageri S-A RĂSTURNAT la aterizare – Stiripesurse.md

În ceea ce priveşte companiile implicate în fabricarea de arme nucleare, studiul menţionează 24 de astfel de entităţi, iar cele şapte companii care realizează cele mai multe profituri în acest sector sunt companiile americane Northrop Grumman, General Dynamics, Boeing, Lockheed Martin şi RTX, compania britanică BAE Systems şi compania italiană Leonardo.

Firme americane, europene, indiene şi chineze


Alte firme cunoscute prezente în sector sunt companiile europeană Airbus, indiană Bharat Dynamics, americană Honeywell International, britanică Rolls Royce, franceză Thales şi Safran şi chineză Aerospace Science and Technology, singura firmă din China de pe listă.

În 2024, numărul băncilor, fondurilor de pensii, companiilor de asigurări şi altor instituţii financiare care au investit sau au susţinut cele 24 de firme de pe listă a ajuns la 260, faţă de 338 în 2021.

“Tendinţa descendentă a continuat în ciuda apelurilor din partea liderilor politici şi militari pentru ca mai mulţi investitori să contribuie cu bani la firmele de armament”, a explicat ICAN, menţionând că multe instituţii exclud în mod sistematic firmele de pe listă din motive etice sau de teamă că investiţia în acestea le-ar afecta reputaţia.

În total, între 2022 şi 2024 au fost investite 270 de miliarde de dolari sub formă de împrumuturi şi injecţii de capital, o reducere de 6,2 miliarde de dolari (2,2%) faţă de cifrele din raportul anterior al ICAN, care acoperea perioada 2021-2023.

Cu toate acestea, a fost detectată o creştere de 7,6% (36,7 miliarde dolari) a valorii acţiunilor şi obligaţiunilor din sectorul financiar al firmelor implicate în dezvoltarea armelor atomice, ajungând la un total de 513,576 miliarde dolari.

Mai mult de două treimi din această valoare (350,756 miliarde de dolari) este concentrată de zece companii nord-americane (nouă americane, în frunte cu Vanguard, şi una canadiană).

O ameninţare pentru toţi

“Deşi majoritatea ţărilor şi un număr tot mai mare de instituţii financiare iau distanţă faţă de armele nucleare, 260 continuă să investească. Ele beneficiază de pe urma modernizării şi uneori a extinderii arsenalelor care ameninţă nu numai statele nucleare şi potenţialii lor adversari, ci însăşi existenţa umanităţii”, a avertizat autoarea studiului, Alejandra Munoz.

Până în prezent, Tratatul de interzicere a armelor nucleare a fost adoptat de aproape 100 de ţări, deşi niciuna dintre ele nu face parte din grupul celor nouă puteri care deţin – oficial sau nu – acest tip de arme (Statele Unite, Rusia, Franţa, Regatul Unit, China, India, Pakistan, Israel şi Coreea de Nord).

Potrivit ICAN, 131 de investitori instituţionali cu active în valoare totală de 4 mii de miliarde de dolari şi-au exprimat sprijinul faţă de tratat şi faţă de iniţiativa etică a coaliţiei de ONG-uri de a reduce investiţiile în sectorul armelor nucleare. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Șoșoacă, ironizată după ce s-a afișat într-o maşină de fiţe

Europarlamentara și lidera SOS România, Diana Șoșoacă, a atras din nou atenția în mediul online după ce a publicat pe TikTok mai multe imagini...

Sute de spitale din România, paralizate de o grevă de avertisment

Angajații din aproape 500 de spitale din România au participat ieri la o grevă de avertisment de două ore, nemulțumiți de proiectul noii legi...

UK: planul pe zece ani al noului prim-ministru Burnham și posibila majorare a impozitelor

Andy Burnham îi succede lui Keir Starmer în funcția de prim-ministru al Marii Britanii. În primul său discurs el a anunțat un plan pe...

Primele „Case ale Femeii” vor fi deschise în R. Moldova

Republica Moldova va deschide primele „Case ale Femeii”, servicii de locuire tranzitorie destinate femeilor care au supraviețuit violenței domestice și copiilor acestora. Primele două centre...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.