Insula Martinica se ÎNCHIDE și le recomandă turiștilor să plece

Publicat:

Insula Martinica, în Antilele franceze, se confruntă cu o recrudescenţă a epidemiei de COVID-19 şi va intra într-o ”a doua fază de izolare”, implicând în special închiderea plajelor şi recomandarea adresată turiştilor de ”a părăsi teritoriul”, a declarat luni prefectul din insulă, relatează AFP, potrivit agerpres.

”Vom intra într-o a doua fază de izolare. (…) Magazinele vor fi închise, cu excepţia magazinelor alimentare şi a farmaciilor”, a indicat prefectul Stanislas Cazelles, cerând ”tuturor turiştilor care sunt vulnerabili să părăsească teritoriul”.


Citește și : Un plic cu gloanțe a fost trimis pe adresa Papei Francisc

”Hotelurile vor fi închise, cu excepţia cazurilor de primire a personalului şi a persoanelor care locuiesc pe teritoriu, va fi la fel pentru locaţiile sezoniere”, a adăugat prefectul.

”Magazinele utile pentru începutul anului şcolar” se vor redeschide atunci când ”situaţia sanitară se va ameliora”, a indicat el.

”Companiile şi administraţiile sunt, de asemenea, invitate să participe la acest efort de izolare, să-şi organizeze activitatea astfel încât cât mai mulţi angajaţi să poată lucra în telemuncă”, a precizat Cazelles.

Prefectul departamentului a explicat că ”locurile de agrement şi cultură vor fi închise”, în special ”plajele”, care ”nu vor mai fi accesibile publicului”.

Localnicii au voie să parcurgă cel mult un kilometru în jurul locuinţei. ”Aceste reguli sunt stricte şi vor fi ridicate de îndată ce situaţia sanitară o va permite”, a promis prefectul, menţionând o ”clauză de revizuire în 15 zile”.

Citeşte şi: A treia doză de vaccin are efecte secundare similare cu cea de-a doua

Ministrul francez al Sănătăţii, Olivier Véran, urmează să se deplaseze joi în insula Martinica în contextul unei situaţii descrise ca fiind ”extrem de îngrijorătoare” de către autorităţile sanitare locale.

Martinica înregistrează una dintre cele mai mari rate de incidenţă din Franţa, aproape 1.200 de cazuri la 100.000 de locuitori, procentajul de solicitare în spitale în cazul persoanelor infectate cu noul coronavirus fiind de 227%.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O regiune din Belgia va interzice folosirea telefoanelor mobile în şcoli

O regiune din Belgia va interzice folosirea telefoanelor mobile în şcoli Guvernul regiunii belgiene Valonia a votat miercuri pentru interzicerea folosirii în scopuri recreaţionale a...

Moda în Trecere: Între Inovație și Tradiție la Săptămâna Modei de la Paris

Moda în Trecere: Între Inovație și Tradiție la Săptămâna Modei de la Paris Moda se află într-o perioadă de tranziție, așa cum a fost evident...

Un oraș din Italia înregistrează un număr uriaș de cazuri de febră dengue: ‘Situația a scăpat de sub control’

Un oraș din Italia înregistrează un număr uriaș de cazuri de febră dengue: 'Situația a scăpat de sub control' Epidemiologii italieni au tras un semnal...

Hedi Slimane părăseşte postul de director artistic al casei de modă Céline (LVMH)

Hedi Slimane părăseşte postul de director artistic al casei de modă Céline (LVMH) Hedi Slimane, director artistic, de creaţie şi imagine la Céline din ianuarie...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.