StiripesurseȘtirile zileiÎntâlnire a parlamentarilor libieni în Maroc pentru a unifica parlamentul divizat

Întâlnire a parlamentarilor libieni în Maroc pentru a unifica parlamentul divizat

Publicat:

Zeci de parlamentari libieni s-au întâlnit marţi în Maroc pentru sesiuni consultative, primele în ultimii ani pentru a aduce împreună membrii parlamentului din oraşele rivale, a anunţat un purtător de cuvânt parlamentar, citat de DPA, potrivit agerpres

Întâlnirile de trei zile au început luni în oraşul Tanger. “Acestea sunt doar întâlniri consultative destinate să unifice parlamentul”, a declarat Fathi al-Marimi, un consilier al preşedintelui parlamentului, Akila Saleh.

Citește și : Poliția germană a întrerupt o înmormântare la care participau 400 de persoane

Parlamentul a fost împărţit în două grupuri: un grup cu sediul în capitala Tripoli şi celălalt, condus de Saleh, cu sediul în oraşul Tobruk (est).

Libia este divizată de ani de zile cu un Guvern de Uniune Naţională (GNA), susţinut de ONU la Tripoli şi condus de Fayez Serraj, şi forţele din est conduse de Khalifa Haftar.


Întâlnirile din Maroc vizează de asemenea stabilirea datei şi a locului pentru o sesiune oficială a parlamentului în interiorul Libiei, a spus al-Marimi. Se aşteaptă ca ea să aibă loc la Ghadames, un oraş-oază din vestul Libiei lângă graniţele cu Tunisia şi Algeria.

O pagină de Facebook afiliată grupului din Tripoli a postat un videoclip marţi arătând zeci de parlamentari într-o sală mare în timp ce erau intonate ambele imnuri, marocan şi libian.

Citește și : Austria înregistrează un record de decese de coronavirus și anunță când va începe vaccinarea în masă a populației

Misiunea de sprijin a ONU în Libia (UNSMIL) a salutat această acţiune de a ţine sesiunea la Tanger ca un pas pozitiv, exprimând speranţa că legislativul cu sediul la Tobruk, Casa Reprezentanţilor, va lucra împreună cu cel de la Tripoli pentru a implementa o foaie de parcurs prezentată la discuţiile recente intermediate de ONU, unde delegaţiile rivale au fost de acord să ţină alegerile naţionale la 24 decembrie 2021.

În prezent, ONU mediază trei runde de negocieri între părţile în conflict în Libia: politice, militare şi economice.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ani grei de închisoare pentru un bărbat prins cu 700 de grame de marijuana

Un bărbat de 45 de ani din Șoldănești a fost condamnat la 10,6 ani de închisoare, după o captură de peste 700 de grame...

R. Moldova, pe locul 45 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume

Pașaportul moldovenesc ocupă locul 45 în clasamentul mondial Henley Passport Index 2026. Cetățenii moldoveni pot călători în 120 de destinații fără viză sau cu...

Noul ministru al Agriculturii neagă orice legătură cu PDM

Noul ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, Radu Musteață, respinge informațiile potrivit cărora ar fi avut legături cu fostul Partid Democrat, condus de oligarhul...

VIDEO Doi tineri au înșelat două femei cu peste 200 de mii de lei

Doi tineri, în vârstă de 19 și 21 de ani, au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, fiind suspectați de implicare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.