StiripesurseExterneÎntâlnire între Macron, Merz şi Starmer legată de planul SUA pentru...

Întâlnire între Macron, Merz şi Starmer legată de planul SUA pentru Ucraina

Publicat:

Preşedintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Friedrich Merz şi prim-ministrul britanic Keir Starmer au discutat, sâmbătă, în marja summitului G20 de la Johannesburg, Africa de Sud, despre planul SUA pentru Ucraina, a anunţat Palatul Élysée.

Cei trei lideri, care se întâlniseră deja marţi la Berlin, s-au reunit din nou în jurul orei 13:15, înainte ca o întâlnire să se extindă pentru a-i include şi pe ceilalţi şefi de stat şi de guvern europeni prezenţi la Johannesburg, potrivit stiripesurse.

Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE

Conform planului american, cele două regiuni ale bazinului minier şi industrial Donbass, Doneţk şi Lugansk (est), precum şi Crimeea anexată în 2014, ar fi „recunoscute de facto ca ruseşti, inclusiv de către Statele Unite”, iar Moscova ar primi alte teritorii ucrainene care se află încă astăzi sub controlul Kievului.

Rusia ar vedea, de asemenea, sfârşitul izolării sale faţă de lumea occidentală odată cu reintegrarea sa în G8 şi ridicarea progresivă a sancţiunilor, precum şi dorinţa sa de a îndepărta pentru totdeauna Kievul de Alianţa Atlantică, consacrată în Constituţia ucraineană.


Kievul ar trebui să-şi limiteze armata la 600.000 de militari şi să se mulţumească cu protecţia avioanelor de luptă europene staţionate în Polonia, în timp ce NATO s-ar angaja să nu staţioneze trupe în Ucraina.

Citește și: Eurostat: Emisiile de gaze cu efect de seră generate de economia UE au scăzut cu 0,4% în trimestrul doi din 2025

Potrivit unui oficial american, planul include totuşi garanţii de securitate din partea Washingtonului şi a aliaţilor săi europeni echivalente cu cele ale NATO în cazul unui viitor atac.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Patru formațiuni politice afiliate fostului Partid „Șor” au fost dizolvate de instanță

Curtea de Apel Centru a dispus dizolvarea partidelor „Șansă”, „Renaștere”, „Victorie” și Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei. Instanța a constatat că...

ANRE anunţă noile preţuri la carburanţi

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a publicat prețurile maxime de referință la produsele petroliere principale pentru mâine. Astfel, prețul unui litru de benzină...

CNSM cere majorarea salariului minim

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) solicită Guvernului să stabilească din timp salariul minim pentru anul 2027 și propune majorarea acestuia până la...

Cod Galben de viituri pe râurile mici din sudul Moldovei

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu (AMM) a emis Cod Galben de scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie pentru astăzi, 22 iulie. Meteorologii...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.