Întâlnirea dintre Tillerson şi Lavrov a fost ţinută în spatele uşilor închise – FOTO

Publicat:

Secretarul de stat american Rex Tillerson şi omologul său rus Serghei Lavrov s-au întâlnit duminică seara la New York, înaintea începerii reuniunii Adunării Generale a ONU, în contextul în care relaţiile dintre Washington şi Moscova sunt la cel mai scăzut nivel, relatează AFP, potrivit agerpres.

Întâlnirea dintre cei doi miniştri de externe, la sediul Misiunii Rusiei de pe lângă ONU, a avut loc în absenţa presei, iar în finalul convorbirilor aceştia nu au făcut declaraţii de presă.


În cursul reuniunii lor, Tillerson şi Lavrov au reiterat angajamentele ţărilor lor de a contribui la o diminuare a violenţei în Siria şi la crearea condiţiilor pentru a face să progreseze procesul politic de la Geneva, conform unui comunicat al Departamentului de Stat al SUA.

Citeşte şi: Americanii lasă să se înțeleagă că ar putea utiliza forța militară împotriva Coreei de Nord

Siria este unul dintre dosarele în care Washingtonul speră să găsească teren comun cu Moscova. Cele două ţări încearcă să menţină zona de “dezescaladare” din valea Eufratului, unde armatele lor luptă împotriva grupării jihadiste Statul Islamic, după un incident atribuit Rusiei. Forţele Democratice Siriene (FDS), o alianţă arabo-kurdă sprijinită de Washington, au acuzat sâmbătă Rusia că le-a bombardat poziţiile în provincia Deir Ezzor din estul ţării.

În plus faţă de “cooperarea în criza din Siria”, întâlnirea de duminică s-a axat pe problemele actuale din Orientul Mijlociu şi pe acordul de la Minsk din 2015 privind conflictul din Ucraina, care cu greu este pus în practică, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova.

Cele două părţi nu au specificat dacă criza generată de ambiţiile nucleare ale Coreei de Nord a fost abordată. Rusia apreciază că sancţiunile tot mai severe cerute de americani la ONU sunt ineficiente, dar a votat totuşi cele mai recente rezoluţii în acest sens, în timp ce Washingtonul cere Moscovei să exercite o presiune mai fermă la adresa Phenianului.

Serghei Lavrov şi Rex Tillerson conveniseră să se întâlnească în cadrul unei convorbiri telefonice la sfârşitul lunii august, pe fondul unei noi etape a războiului sancţiunilor dintre Rusia şi Statele Unite: Washingtonul tocmai ordonase închiderea unui consulat rus în numele “parităţii”, după reducerea drastică a prezenţei diplomatice proprii pe teritoriul Federaţiei Ruse, la decizia Moscovei.

Citeşte şi: Un nou uragan periculos își face apariția în Caraibe. Maria se transformă din furtună tropicală în uragan

De atunci, preşedintele rus Vladimir Putin a ameninţat că va diminua în continuare personalul diplomatic american în Rusia.

Cu toate că venirea lui Donald Trump la Casa Albă în ianuarie lăsa să se prefigureze o îmbunătăţire a relaţiilor dintre cele două mari puteri, acestea nu au încetat să se deterioreze pe fondul acuzaţiilor privind un presupus amestec al Rusiei în alegerile prezidenţiale americane din 2016, dar şi al suspiciunilor privind o posibilă complicitate între echipa de campanie a miliardarului american şi Moscova.

Preşedintele rus Vladimir Putin nu va fi prezent la actuala reuniune a Adunării Generale a ONU, unde Donald Trump în schimb îşi va face prima apariţie în calitate de preşedinte şi va pronunţa marţi un discurs extrem de aşteptat.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Moulin Rouge din Paris sărbătorește instalarea unei noi moriști de vânt

Moulin Rouge din Paris sărbătorește instalarea unei noi moriști de vânt Clubul de cabaret Moulin Rouge din Paris, ale cărui pale emblematice ale morii de...

Biden reduce din avantajul lui Trump în statele oscilante (sondaj Bloomberg)

Biden reduce din avantajul lui Trump în statele oscilante (sondaj Bloomberg) În ciuda prestaţiei sale slabe la dezbaterea electorală cu oponentul său republican Donald...

La ce îi folosește lui Putin o misterioasă stație radio care emite pe unde scurte?

La ce îi folosește lui Putin o misterioasă stație radio care emite pe unde scurte? Vladimir Putin ar putea folosi un post de radio misterios...

Rusia susține că a distrus două sisteme Patriot în Ucraina, după un atac cu rachete balistice

Rusia susține că a distrus două sisteme Patriot în Ucraina, după un atac cu rachete balistice Rachete balistice ruseşti Iskander au distrus două lansatoare pentru...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.