După ce s-a întânit cu Putin, Erdogan dă peste nas Europei: ‘NU mai avem nevoie de UE!’

Publicat:

Turcia nu mai are nevoie să adere la Uniunea Europeană, dar nu va abandona în mod unilateral negocierile cu UE, a declarat duminică preşedintele Recep Tayyip Erdogan, în parlamentul de la Ankara, transmite Reuters, conform agerpres.

‘Nu vom fi noi partea care abandonează. Ca să spunem adevărul, nu mai avem nevoie să fim membri ai Uniunii Europene’, a afirmat Erdogan.


Citeşte şi: Anchetă ANTITERORISTĂ după atentatul din Marsilia. Două femei au fost UCISE – FOTO/VIDEO

Negocierile de aderare a Turciei la UE, lansate în 2005, se află într-un punct mort, UE criticând în special opresiunea declanşată de regimul de la Ankara după puciul eşuat din iulie 2016.

Cu toate acestea, majoritatea statelor UE nu doresc deocamdată să facă pasul decisiv al întreruperii lor oficiale, temându-se de o ruptură definitivă cu un partener cheie în dosarul migraţiei şi în lupta antiteroristă.

Regimul de la Ankara afirmă că statele UE nu au apreciat în mod corect gravitatea ameninţării cu care s-a confruntat Turcia în timpul puciului şi nu au răspuns cererilor de extrădare a unor suspecţi.

Citeşte şi: Primarul din Barcelona cere poliţiei să înceteze violenţele. Peste 460 de oameni au fost răniţi

‘UE ne-a abandonat în ce priveşte lupta împotriva terorismului’, a declarat şeful statului turc, sugerând însă că blocul comunitar are încă nevoie de Turcia.

‘Dacă UE vrea să facă un salt înainte, există o singură cale pentru a face acest lucru. Iar aceasta este să acorde Turciei statutul de membru şi să înceapă o acţiune de creştere culturală şi economică’, a mai spus preşedintele Erdogan.

Cancelarul german Angela Merkel a afirmat luna trecută, într-o dezbatere electorală, că este clar faptul că Turcia nu ar trebui să adere la UE şi că negocierile ar trebui să înceteze, în pofida statului Ankarei de aliat crucial în NATO.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.