StiripesurseȘtirile zileiInterdicţie de circulaţie în regiunile cele mai afectate de incendiile forestiere...

Interdicţie de circulaţie în regiunile cele mai afectate de incendiile forestiere din Chile

Publicat:

Chile a introdus o interdicţie de circulaţie pe timp de noapte ce vizează zonele cele mai afectate de incendiile forestiere care devastează de o săptămână regiunile centrale şi de sud ale ţării, măsură menită să prevină furturile, a anunţat joi un responsabil militar, transmite AFP, potrivit agerpres.  

Interdicţia de circulaţie, care va intra în vigoare vineri, de la miezul nopţii până la cinci dimineaţa, va fi aplicată în cel puţin 20 de oraşe din regiunile Biobio şi Araucania, conform instrucţiunilor preşedintelui Gabriel Boric, a declarat contraamiralul Jorge Keitel, şeful apărării din regiunea Biobio.

Citește și : Coreea de Nord prezintă cel mai mare număr de rachete nucleare din istorie la o defilare nocturnă

Opt municipalităţi din Biobio sunt vizate, restul de 12 aflându-se în Araucania, potrivit şeful apărării din cea din urmă regiune, generalul Ruben Castillo.

Araucania este o regiune împădurită din sudul ţării, în conflict cu indienii Mapuche.


Preşedintele chilian a anunţat miercuri după-amiază că o interdicţie de circulaţie va fi impusă în trei regiuni ale ţării în care a fost declarată stare de dezastru ca urmare a incendiilor: Biobio, La Araucania şi Nuble. În aceasta din urmă nu a fost anunţată deocamdată o astfel de măsură.

Flăcările, care au ucis cel puţin 24 de persoane şi au rănit aproximativ 2.180 în ultima săptămână, au devastat peste 309.000 de hectare în regiunile Nuble, Biobio, La Araucania şi Maule, o suprafaţă echivalentă cu o treime din Puerto Rico, teritoriu american din Caraibe.

Citește și : Directorul AIEA este aşteptat să vină la Moscova cu ‘idei noi’

Într-o săptămână, valul de incendii a distrus 1.180 de locuinţe şi a lăsat 5.560 de persoane fără adăpost, conform celui mai recent bilanţ oficial.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ministerul Culturii alocă 10 milioane de lei pentru Ziua Independenței

Ministerul Culturii a bugetat 10 milioane de lei pentru organizarea manifestărilor dedicate Zilei Independenței din acest an, asumându-și integral costurile necesare pentru desfășurarea evenimentului....

Benzina și motorina vor costa mai mult de la 1 august. ANRE introduce o nouă taxă

Șoferii vor plăti mai mult pentru benzină și motorină. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a aprobat modificarea marjei comerciale specifice aplicate la comercializarea...

Cursul valutar al zilei

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 09 bani. Dolarul...

Mărfuri de contrabandă depistate la Vamă

Echipele mobile ale Serviciului Vamal au depistat bunuri în valoare totală de peste 170 de mii de lei, transportate fără acte de proveniență legală...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.