StiripesurseSintezeIntervenție rară a președintelui israelian. Rivlin se opune unor localități exclusiviste,...

Intervenție rară a președintelui israelian. Rivlin se opune unor localități exclusiviste, rezervate evreilor

Publicat:

Preşedintele israelian Reuven Rivlin a denunţat marţi, într-o scrisoare deschisă, un proiect de lege aflat în parlament şi susţinut de guvern, dar pe care şeful statului îl consideră discriminator pentru că ar permite ca unele localităţi să fie rezervate evreilor, transmite AFP, potrivit agerpres.

Intervenţiile preşedintelui israelian, care are un rol mai ales protocolar, sunt foarte rare în dezbaterea politică, de aceea declaraţia sa a ţinut prima pagină în presă.

Citește și: Prin anularea exercițiilor militare din Coreea de Sud, Pentagonul a economisit 14 milioane de dolari

Proiectul de lege, adoptat în mai în primă lectură, defineşte Israelul drept ‘căminul naţional al poporului evreu’.

Unul din articole, care trebuie adoptat în trei lecturi, prevede că ‘statul poate autoriza o comunitate compusă din oameni cu aceeaşi credinţă şi naţionalitate să menţină caracterul exclusiv al acestei comunităţi’.


Avi Dichter, deputat al partidului Likud (al premierului Benjamin Netanyahu) şi autor al proiectului de lege, a explicat marţi, la postul public de radio, că textul vrea ‘să permită unei populaţii sioniste să trăiască fără a avea alături de ea o populaţie care nu este dispusă să apare frontierele ţării’. Deputatul a făcut referire la cetăţenii arabi israelieni, care reprezintă 17,5% din populaţia Israelului.

În scrisoarea deschisă, preşedintele Rivlin a atras atenţia că legea ‘ar putea aduce atingere poporului evreu în lume şi Israelului şi ar putea chiar să constituie o armă pentru inamicii noştri’.

‘Vrem să susţinem discriminarea şi excluziunea bărbaţilor şi femeilor din cauza originii lor etnice?’, se întreabă preşedintele, considerând că legea va permite ‘unei comunităţi să înfiinţeze localităţi care exclud evrei sefarzi, ultraortodocşi, druzi, membri ai comunităţii LGBT’. ‘Aceasta este oare viziunea sionistă?’, adaugă Rivlin.

Citește și: Inundațiile catastrofale din Japonia au provocat moartea a 141 de oameni – FOTO/VIDEO

Procurorul general Avivhai Mandelblit şi-a exprimat, la rândul său, opoziţia faţă de propunerea legislativă ‘în formularea sa actuală’.

Textul, pe care premierul Netanyahu l-ar vrea adoptat până la sfârşitul lunii, când se încheie sesiunea parlamentară, ar deveni una din legile fundamentale care fac oficiul de constituţie în Israel.

El include şi un alt articol controversat, ce prevede că ebraica este singura limbă oficială, propunând un ‘statut special’ pentru arabă.

Nicio lege nu a fost votată în materie de la crearea statului Israel, în 1948, ebraica şi araba fiind considerate ambele limbi cvasi-oficiale. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.