StiripesurseSocialÎntre 120 mii lei și 90 mii lei indemnizație unică pentru...

Între 120 mii lei și 90 mii lei indemnizație unică pentru tinerii care se vor angaja în domeniul culturii

Publicat:

Între 120 mii lei și 90 mii lei indemnizație unică pentru tinerii care se vor angaja în domeniul culturii

Tinerii bibliotecari, muzeografi sau artiști, absolvenți ai instituțiilor de învățământ superior și profesional-tehnic cu profil artistic, care vor alege să activeze în teritoriu, conform repartizării, vor beneficia, din 1 iulie 2024, de o indemnizație unică de 90 și 120 mii de lei. Regulamentul cu privire la modul de calcul, repartizare, utilizare şi evidenţă a transferurilor cu destinaţie specială pentru susţinerea tinerilor absolvenți din domeniul culturii a fost aprobat astăzi de Executiv, după ce la finele anului trecut, aceste prevederi au fost incluse în Legea culturii.

„Vrem, astfel, să creăm condiții pentru o distribuție geografică uniformă a personalului calificat atât în localitățile rurale din republica noastră, cât și în organizațiile de cultură raionale sau orășenești. Astfel, sectorul culturii va putea să răspundă de o manieră mai bună nevoilor locuitorilor din aceste regiuni”, a menționat ministrul Culturii, Sergiu Prodan.

Potrivit oficialului, proiectul prevede reglementarea condițiilor de stabilire a modului de calcul, repartizare, utilizare şi evidenţă a transferurilor cu destinaţie specială pentru susţinerea tinerilor specialiști din domeniul culturii, care beneficiază în primii 3 ani de activitate, din contul bugetului de stat de indemnizație unică ( în mărime de 120 sau 90 de mii de lei, în funcție de nivelul instituției absolvite) în trei rate egale: o jumătate din prima rată – după prima lună de activitate, iar a doua jumătate – la finele primului an de activitate, celelalte două – la finele fiecărui an de activitate.

Ministerul Culturii își propune ca primii beneficiari ai indemnizației unice să fie absolvenții anului de studii 2023-2024, iar cheltuielile estimative pentru acordarea indemnizației pentru anul 2024 pentru tinerii specialiști constituie 1 mln 300 mii lei.

Prevederile proiectului vor intra în vigoare începând cu 1 iulie 2024 și sunt valabile doar pentru absolvenții care, în primul an după absolvire, se angajează, prin repartizare de către Ministerul Culturii, în instituții publice din domeniul culturii și în subdiviziuni structurale (cu sau fără personalitate juridică) ale autorităților publice locale ce desfășoară activitate culturală în municipii, orașe sau sate (comune).


Potrivit informațiilor prezentate de către biblioteci, muzee și Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Moldova numărul mediu de specialiști repartizați în câmpul muncii pe parcursul anului 2023 este de 33 persoane.

Datele statistice arată că în R. Moldova funcționează 1 300 de biblioteci publice teritoriale, 1 194 de case de cultură și 132 de muzee. Majoritatea angajaților din aceste instituții au peste 55 de ani, iar ponderea celor cu studii superioare de profil este în descreștere continuă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Doi moldoveni sunt acuzaţi că au pregătit un atac cu drone în regiunea Moscovei

Doi cetățeni ai Republicii Moldova sunt acuzați de Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) că ar fi participat la pregătirea unui presupus atac...

Numărul denunțurilor de corupere activă în structurile MAI a crescut cu peste 60%

Numărul denunțurilor privind cazurile de corupere activă înregistrate în structurile Ministerului Afacerilor Interne (MAI) a ajuns la 469 în primele șase luni ale anului...

Un moldovean și fiica sa au ajuns din Franța la Briceni pe biciclete

Adelina Alexuța, în vârstă de 18 ani, și tatăl său, Sergiu, au parcurs aproximativ 2.800 de kilometri cu bicicleta, din localitatea Orcemont, Franța, până...

PAS va desemna un alt deputat în comisia de anchetă privind întreprinderile de stat

Majoritatea parlamentară va numi un alt deputat în comisia care investighează activitățile întreprinderilor de stat. Acest lucru a fost anunțat de deputatul partidului de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.