Inundații catastrofale în Pakistan: 17 oameni și-au pierdut viața!

Publicat:

Cel puțin 17 persoane au murit în urma inundațiilor provocate de ploile torențiale din Pakistan, au anunțat autoritățile locale, citate de Al Jazeera, potrivit agerpres.

Cea mai mare parte a orașului Karachi, cel mai mare din țară, este inundată.


Citește și: Australia bagă sute de milioane de dolari în forțele speciale

Anwar Kazmi, un oficial din cadrul serviciilor locale de intervenție, a declarat că șapte persoane au murit electrocutate, iar alte trei au decedat după ce un acoperiș s-a prăbușit.

Autoritățile se așteaptă ca bilanțul să crească, în condițiile în care echipele de salvare nu reușesc să ajungă la victime din cauza nivelului ridicat al apei.

Citește și: Jihadiștii amenință pe toată lumea în Siria. Primii luați în colimator sunt kurzii și forțele susținute de SUA

Potrivit meteorologilor, nivelul precipitațiilor a atins 180 de milimetri la Karachi pe timpul nopții. Aceștia anunță că ploile vor continua în următoarele zile.

Armata a anunțat că ajută la evacuarea apei din locuințe.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Antarctica ‘înverzește’ într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice

Antarctica 'înverzește' într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice Un nou studiu arată că porțiunea acoperită de vegetație din Peninsula Antarctică a crescut de peste...

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare Sky News a renunţat la un interviu cu Boris Johnson, după...

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă Nu doar primăvara este un anotimp al florilor, și toamna are propriul farmec și există...

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii Până la 600 de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.