StiripesurseȘtirile zileiInundaţii record în vestul Canadei; cel puțin patru morți

Inundaţii record în vestul Canadei; cel puțin patru morți

Publicat:

Inundaţiile record din vestul Canadei au provocat moartea a cel puţin patru persoane, iar o a cincea este încă dată dispărută, au anunţat sâmbătă autorităţile locale, care au restricţionat accesul la combustibil în zonele afectate, informează AFP, potrivit agerpres.  

Ploile torenţiale care au afectat regiunea de sud-vest a provinciei Columbia Britanică în urmă cu şase zile au provocat alunecări de teren şi inundaţii care au distrus drumuri şi infrastructuri. În special, conducta Trans Mountain, crucială pentru industria petrolieră din Alberta, a fost temporar închisă.

Citește și : Nave de patrulare americane, destinate să consolideze Forţele maritime ucrainene în Marea Neagră

Jandarmeria a confirmat sâmbătă că trei bărbaţi, daţi dispăruţi de luni, au fost găsiţi morţi în apropiere de Lac Duffy.

“Am continuat căutarea unui al patrulea bărbat, dar condiţiile meteorologice şi situaţia actuală ne-au îngreunat demersurile”, a declarat sergentul Janelle Shoihet într-un comunicat.


Cele trei decese se adaugă unuia anterior, toate provocate de inundaţii. Trupul neînsufleţit al unei femei a fost găsit luni în apropierea unei alunecări de noroi care a afectat o porţiune mare a unei autostrăzi. Autostrada, care leagă Vancouver de zone izolate din nordul provinciei, a fost redeschisă sâmbătă pentru traficul considerat esenţial.

Autorităţile au impus vineri persoanelor fizice limitarea aprovizionării cu combustibil la 30 de litri pentru a atenua întreruperile din lanţul de aprovizionare cauzate de acest episod climatic extrem.

Mike Farnworth, ministrul securităţii publice din Columbia Britanică, a estimat sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că aceste măsuri ar putea rămâne în vigoare timp de zece zile şi a îndemnat populaţia să îşi limiteze călătoriile pentru a economisi benzina.

Citește și : SUA avertizează grupul de mercenari Wagner împotriva unei ingerinţe în Mali

În Abbotsford, un oraş parţial înecat unde a fost desfăşurată armata, fermele au fost aprovizionate cu ajutorul elicopterelor. Patru tone de alimente au fost astfel transportate cu elicopterul sâmbătă dimineaţa la o fermă de porci, au anunţat autorităţile. În zonă sunt încă aşteptate ploi abundente săptămâna viitoare.

În câteva luni, această regiune de pe coasta canadiană a Pacificului a suferit dezastre naturale repetate: un episod de căldură foarte intensă la sfârşitul lunii iunie, consecinţă a încălzirii globale, conform experţilor, urmat de incendii importante.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Parcursul european și consolidarea cooperării moldo-ucrainene pe agenda discuțiilor MAE

Secretarul de stat Carolina Perebinos a avut o întrevedere cu delegația Comisiei pentru politică externă și cooperare interparlamentară a Radei Supreme a Ucrainei, condusă...

CEC propune permanentizarea votului prin corespondență

Votul prin corespondență ar putea fi permanentizat, iar pentru administrarea acestuia ar putea fi creat un consiliu electoral distinct, potrivit IPN. Citește și: Indivizii care...

Pensii și alte prestații sociale pentru moldovenii stabiliți în Canada și Ucraina

Moldovenii stabiliți în Canada și Ucraina vor putea beneficia de pensii și alte prestații sociale. Parlamentul a ratificat două acorduri în domeniul securității sociale,...

Prima sentință în dosarul „Metalferos” – menținută la Curtea de Apel

Nicolae Pelin, prezentat de procurori drept capul uneia dintre grupările care ar fi prejudiciat întreprinderea „Metalferos” în perioada când aceasta era controlată de oameni...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.