StiripesurseȘtirile zileiÎnvățarea prin joc. Se preconizează deschiderea centrelor de resurse în grădinițe

Învățarea prin joc. Se preconizează deschiderea centrelor de resurse în grădinițe

Publicat:

Învățarea prin joc. Se preconizează deschiderea centrelor de resurse în grădinițe

Ministerul Educației și Cercetării (MEC), în parteneriat cu UNICEF, va înființa centre de resurse în 150 de instituții de educație timpurie din țară.

Citește și: Peste 100 de persoane riscă amenzi de zeci de mii fiind bănuite de corupere electorală pasivă

În acest fel, autoritățile de profil își propun să promoveze învățarea prin joc, dezvoltarea socio-emoțională și incluziunea copiilor refugiați sau din medii social-vulnerabile. Centrele vor funcționa pe tot parcursul zilei, oferind activități educaționale în prima parte pentru copiii din grădinițe, iar în a doua parte pentru copiii din comunități vulnerabile, de altă etnie sau refugiați.

Centrele de resurse vor fi dotate cu mobilier și materiale didactice pentru activități educaționale, vor dispune de locuri special amenajate pentru lectură, seturi LEGO și DUPLO pentru dezvoltarea abilităților motorii și creative, precum și kituri educaționale pentru profesori și părinți.

De asemenea, acestea vor avea în dotare circa 70 de titluri de cărți din programul de educație socio-emoțională și alte cărți pentru stimularea cititului.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ce au în comun oamenii care depășesc 100 de ani. Descoperirea făcută după 55 de ani de cercetări

Secretul centenarilor a fost analizat timp de 55 de ani în 124 de studii. Iată ce au descoperit cercetătorii despre longevitate. Secretul centenarilor nu constă...

Care sunt primele semne ale diabetului și când trebuie să mergi la medic

Medicul Sitterli-Natea Carmen Narcisa din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu vorbește despre primele semne ale diabetului și când anume este indicat să...

Persoanele de peste 50 de ani fac aceeași greșeală când își planifică vacanțele

Un sfert dintre britanicii peste 50 de ani se simt blocați într-un „limbo al călătoriilor”. Un nou studiu arată că mulți își amână vacanțele...

Există și ‘sindromul inimii fericite’. Poate imita un infarct și pune viața în pericol

A fost atât de fericită la nunta fiicei sale, încât inima ei și-a schimbat forma. Medicii au crezut inițial că are infarct, dar cauza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.