StiripesurseȘtirile zileiINVAZIE de şerpi şi păianjeni veninoşi în Australia

INVAZIE de şerpi şi păianjeni veninoşi în Australia

Publicat:

Rezidenţii statului australian New South Wales (est) au fost avertizaţi de autorităţi în legătură cu o potenţială creştere a numărului şerpilor şi păianjenilor veninoşi din cauza fenomenului meteorologic La Nina, informează DPA, potrivit agerpres.

”Cu cât înaintăm mai mult în vară, rezidenţii din NSW au fost avertizaţi să se ferească de şerpi şi păianjeni întrucât s-a înregistrat o creştere a cazurilor de muşcături pe teritoriul statului”, a precizat serviciul de ambulanţă St John din NSW.

Serviciul de prim-ajutor a anunţat că vremea călduroasă şi umiditatea crescută, intensificate de La Nina, ar putea duce la o creştere numerică a vieţuitoarelor veninoase.

”În Australia trăiesc unii dintre cei mai veninoşi şerpi şi păianjeni din lume. Timpul este un element cheie în cazul muşcăturilor veninoase şi ar trebui tratate ca o urgenţă medicală”, a spus şefa serviciului de ambulanţă St John din NSW, Sarah Lance, într-o declaraţie consemnată de presa australiană.

”De aceea rugăm oamenii să se informeze asupra semnelor, simptomelor şi… tratamentului muşcăturilor de şerpi şi păianjeni”, a mai spus ea.


Rezidenţii din NSW au cea mai mare probabilitate de a fi muşcaţi de păianjeni şi şerpi atunci când desfăşoară activităţi în aer liber, potrivit datelor Institutului Australian pentru sănătate şi bunăstare.

”Avem unele dintre cele mai veninoase vietăţi din lume, de la şarpele brun la păianjenul-pâlnie, dar din fericire, sunt disponibile cantităţi suficiente de antivenin pentru a trata muşcăturile”, a declarat Genevieve Adamo, de la Centrul de informare toxicologică, într-un comunicat publicat de departamentul Sănătăţii din NSW în decembrie.

”Sezonul şerpilor atingea de obicei apogeul la sfârşitul lui decembrie şi în ianuarie, dar am constatat deja o creştere a incidenţei muşcăturilor de şerpi în comparaţie cu perioada similară a anului trecut”, a spus Adamo, adăugând că muşcăturile de şerpi şi păianjeni sunt rare, dar că este important de ştiut cum trebuie procedat în astfel de situaţii.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Proiectele mari de infrastructură și investiții capitale vor fi accelerate

Procesul de implementare a proiectele mari de infrastructură și investiții capitale va fi monitorizat prin evaluări săptămânale, astfel încât desfășurarea lucrărilor să fie accelerată....

Copilul dispărut în apele Prutului a fost găsit MORT

Cadavrul copilului de 9 ani, care a dispărut în apele Prutului în timp ce plecase la scăldat cu niște amici, a fost găsit. Poliția anunță...

Maia Sandu cere Guvernului Tofan să-și respecte promisiunile

Membrii noului Guvern de la Chișinău, condus de prim-ministrul Vasile Tofan, au depus miercuri jurământul de învestire în fața președintei Republicii Moldova, Maia Sandu....

În Moldova ar putea fi deschise școli de marinari. Bolea: ‘Nicio navă nu navighează sub pavilionul Republicii Moldova’

În Moldova ar putea fi deschise școli de marinari, după transpunerea integrală a legislației europene în domeniu. Declarația a fost făcut de vicepremierul Vladimir...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.