Investiții majore ale CNAM în tratarea accidentului vascular cerebral

Publicat:

Investiții majore ale CNAM în tratarea accidentului vascular cerebral

Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) s-a aliniat obiectivelor Guvernului și ale Ministerului Sănătății privind crearea și susținerea centrelor pentru acordarea asistenței medicale pacienților cu accident vascular cerebral (AVC).

Citește și Rujeola – mai contagioasă decât gripa, tuberculoza și chiar Ebola


CNAM susţine depistarea precoce a AVC şi tratamentul acestei afecţiuni prin finanţarea investigaţiilor medicale, medicamentelor, serviciilor medicale spitaliceşti şi a celor în condiţii de ambulatoriu, la domiciliu, a serviciilor de recuperare, precum şi a dispozitivelor medicale necesare.

Din fondurile de asigurare obligatorie de asistență medicală (AOAM) sunt procurate serviciile de tratament intervențional în AVC acordate în primele şase ore de la debutul simptomelor. În anul curent, pentru tratarea acestor cazuri acute au fost planificate peste 20 de milioane de lei. Costul tratamentului unui pacient depășește 120 de mii de lei.

De asemenea, din fondurile AOAM este acoperit și tratamentul medicamentos al trombolizei, pentru care este utilizat un medicament costisitor – alteplasum, achitat suplimentar costului cazului tratat. În 2024, pentru acest medicament au fost planificate circa patru milioane de lei, sumă dublă față de anul trecut.

Totodată, una dintre prioritățile de finanțare în anul 2023 din fondul de dezvoltare și modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale al CNAM a vizat efectuarea lucrărilor de reparații capitale ale secțiilor de imagistică din cadrul instituțiilor medicale spitalicești, desemnate ca centre pentru acordarea asistenței medicale pacienților cu accident vascular cerebral acut.

Astfel, anul trecut au fost alocate 5,6 milioane de lei pentru implementarea a trei proiecte investiționale de anvergură, ce au contribuit la crearea centrelor care acordă asistență medicală pacienților cu AVC, și anume: reconstrucția sălii de angiografie a Institutului de Neurologie și Neurochirurgie „Diomid Gherman”, amenajarea spațiilor destinate instalării tomografului computerizat în cadrul Spitalului raional Căușeni „Ana și Alexandru”, reparația Secției de imagistică din cadrul Spitalului raional Hâncești.

CNAM va susține și în continuare buna funcționare, fortificarea centrelor pentru pacienții cu AVC și accesul persoanelor asigurate la asistență medicală prin procurarea de servicii de înaltă performanță, medicamente costisitoare, servicii de diagnostic și tratament al accidentului vascular cerebral.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Pompierii avertizează populația despre riscul izbucnirii incendiilor de vegetație

Pompierii avertizează populația despre riscul izbucnirii incendiilor de vegetație Inspectoratul General pentru Situații de Urgență /IGSU/ avertizează populația despre riscul izbucnirii focarelor de ardere a vegetației...

O nouă descoperire arheologică în raionul Slobozia: un obiect vechi de peste 4 mii de ani, găsit de arheologi

O nouă descoperire arheologică în raionul Slobozia: un obiect vechi de peste 4 mii de ani, găsit de arheologi Un artefact rar, cu o vechime...

Producătorii de ulei se tem de licențierea provizorie a importului de cereale și oleaginoase

Producătorii de ulei se tem de licențierea provizorie a importului de cereale și oleaginoase De la independența sa acum peste treizeci de ani, Republica Moldova...

Zeci de elevi din țară au vizitat săptămâna trecută clădirea Legislativului

Zeci de elevi din țară au vizitat săptămâna trecută clădirea Legislativului Săptămâna trecută, Parlamentul a fost gazda mai multor grupuri de elevi cu vârsta cuprinsă...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.