StiripesurseȘtirile zileiIon Moraru pleacă de la conducerea INST

Ion Moraru pleacă de la conducerea INST

Publicat:

Șeful Inspectoratului Național de Supraveghere Tehnică (INST), Ion Moraru, și-a depus cererea de demisie, a anunțat vicepremierul și ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea. Demisia a fost acceptată și semnată în data de 15 decembrie.

Potrivit ministrului, precizat că decizia vine în contextul necesității unei noi abordări în domeniul construcțiilor, un sector care, în opinia sa, trebuie să funcționeze pe baza respectării stricte a legislației.

Citeşte şi: Igor Grosu, mesaj pentru Putin: ‘Istoria nu se repetă!’ – Stiripesurse.md

„Situația din segmentul de construcții are nevoie de o nouă abordare, iar respectarea legii trebuie să fie angajamentul numărul unu al tuturor celor care muncesc, fie de partea autorităților, fie de partea antreprenorilor”, a scris Bolea pe pagina sa de Facebook.

Ion Moraru a fost numit în funcția de șef al Inspectoratului Național de Supraveghere Tehnică (INST) în cadrul Agenției pentru Supraveghere Tehnică (AST) în noiembrie 2021, după ce a câștigat concursul pentru această poziție și a fost prezentat angajaților instituției de către vicepremierul și ministrul de atunci al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu.


Acesta și-a făcut studiile la Universitatea Tehnică din Moldova, Facultatea de Urbanism și Arhitectură. Anterior, Ion Moraru a ocupat mai multe funcții de arhitect și director la mai multe întreprinderi specializate în domeniul arhitecturii, urbanismului şi serviciilor aferente.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

De ce simțim durerea diferit? Cum s-a schimbat în mii de ani modul în care oamenii înțeleg suferința

Durerea este una dintre puținele experiențe pe care le împărtășesc toți oamenii, indiferent de vârstă, cultură sau locul în care trăiesc. Totuși, felul în...

Cum faci sport în siguranță pe caniculă. Recomandările specialiștilor pentru zilele calde

Temperaturile ridicate pot face mișcarea mai dificilă și periculoasă, însă specialiștii spun că activitatea fizică poate fi făcută în siguranță dacă este adaptată condițiilor...

Ce să pui în coșul de cumpărături pentru un creier mai ager

Un studiu recent constată că un program structurat, care combină exercițiile fizice regulate cu o dietă benefică pentru creier, poate contribui la îmbunătățirea memoriei...

India lansează primul tren cu hidrogen. Atinge până la 75 km/h

India a inaugurat primul său tren de călători alimentat cu hidrogen, construit integral pe plan intern, marcând o etapă importantă în eforturile țării de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.