StiripesursePoliticăIon Sturza: Plahotniuc are „divizii” la Chișinău – procurori, judecători și...

Ion Sturza: Plahotniuc are „divizii” la Chișinău – procurori, judecători și jurnaliști. Reținerea sa în Grecia nu e întâmplătoare

Publicat:

Fostul prim-ministru al Republicii Moldova, Ion Sturza, a comentat într-o postare publică reținerea lui Vladimir Plahotniuc în Grecia, sugerând că întreaga operațiune a fost minuțios pregătită și nu reprezintă o simplă întâmplare.

Sturza ironizează versiunea oficială potrivit căreia un simplu funcționar de la un centru de închiriere auto ar fi depistat actele false ale fostului oligarh: „Nu trebuie să credeți în teorii ale conspirației. Dar nici în coincidență. Mai ales când, pe surse, ni se livrează povestea unui clerc de la un rent-a-car din Grecia, care ar fi alertat autoritățile după ce un client a prezentat un act de identitate fals. Serios? Am închiriat mașini de zeci de ori și nu am întâlnit agenți atât de „vigilenți””, scrie fostul premier, citat de noi.md.

Potrivit lui Sturza, Plahotniuc – „sau Ulinici, sau Gonzales, sau oricare dintre cele 17 nume folosite” – ar fi fost supravegheat intens în ultimele luni, în special după ce a reluat vizitele la Moscova, unde ar fi avut întâlniri cu „vechii săi prieteni”.

„Și ce coincidență! Odată cu reținerea sa, apare și o investigație detaliată în The Insider — publicația cunoscutului jurnalist Hristo Grozev — despre plimbările lui Plaha prin Moscova. Cu lux de amănunte. Și ce onoare pentru el: reținut de trupele antitero ale Greciei! Ca un gangster adevărat”, afirmă fostul premier.

Ion Sturza consideră că Plahotniuc pregătea o revenire periculoasă în politica moldovenească, într-o manieră mult mai sofisticată decât alți fugari, cum ar fi Ilan Șor: „În realitate, Plahotniuc se pregătea de o revenire spectaculoasă pe scena politică din Chișinău, ca un fel de Șor 2. Doar că mult mai periculos. Dacă Ilancic controlează câteva batalioane de „babe” (fie-mi iertat misoginismul), Plaha are la Chișinău adevărate divizii: foști și actuali funcționari, procurori, judecători, jurnaliști, activiști de buzunar, partide-clonă — toți gata de acțiune. Unii pentru bani, alții pentru că sunt șantajați”.


În final, Sturza amintește că în Grecia folosirea actelor false este o infracțiune gravă, pedepsită cu până la 10 ani de închisoare. „Suficient”, conchide el.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Maia Sandu cere Guvernului Tofan să-și respecte promisiunile

Membrii noului Guvern de la Chișinău, condus de prim-ministrul Vasile Tofan, au depus miercuri jurământul de învestire în fața președintei Republicii Moldova, Maia Sandu....

În Moldova ar putea fi deschise școli de marinari. Bolea: ‘Nicio navă nu navighează sub pavilionul Republicii Moldova’

În Moldova ar putea fi deschise școli de marinari, după transpunerea integrală a legislației europene în domeniu. Declarația a fost făcut de vicepremierul Vladimir...

Cât de periculoasă a devenit Marea Neagră pentru România

Pericolul în Marea Neagră crește. Zona Economică Exclusivă, unde se află și zăcământul Neptun Deep, nu e protejată de Articolul 5 din Tratatul Alianței...

ANRE propune un tarif la gaze apropiat de cel solicitat de Energocom

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică propune un tarif la gazele naturale apropiat de cel solicitat de Energocom. Reglementatorul estimează un preț de 18,80...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.