Iordania a dejucat o conspirație teroristă. Diplomații americani și israelieni erau ținte directe

Publicat:

Serviciile de informaţii din Iordania au dejucat recent o conspiraţie pentru organizarea unor atacuri teroriste asupra unor diplomaţi din SUA şi Israel şi a unor militari americani de la o bază din sudul ţării, scrie marţi ziarul de stat al-Rai, citat de Reuters, potrivit agerpres.

Publicaţia afirmă că doi militanţi suspecţi intenţionau să îşi lovească ţintele cu vehicule, apoi să le atace cu arme de foc şi cu cuţite. Ei vor fi judecaţi într-o instanţă iordaniană de securitate.


Citește și: Un fost șef de stat negociază o întâlnire între Vladimir Putin şi Volodimir Zelenski

Militanţi din Statul Islamic şi alte grupări jihadiste au acţionat de mai multă vreme împotriva Regatului Haşemit, aliat al Statelor Unite; zeci dintre ei execută pedepse cu închisoarea pe termene lungi.

În ultimii ani au avut loc în Iordania mai multe incidente, însă ţara nu a fost afectată şi de revolte, de conflicte civile sau de mişcări islamiste, cum s-a întâmplat după 2011 în multe regiuni din Orientul Mijlociu. Anul trecut, autorităţile de la Amman au anunţat că au blocat o conspiraţie a Statului Islamic, care pregătea atacuri asupra mai multor obiective de securitate, centre comerciale şi personalităţi religioase moderate, iar suspecţii au fost arestaţi.

Citește și: Un submarin american dispărut în 1944, GĂSIT pe coasta niponă

Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei, unul din aliaţii puterilor occidentale împotriva islamiştilor, a avertizat de multe ori despre pericolul reprezentat de grupările radicale.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ce înseamnă NATO pentru lume

Ce înseamnă NATO pentru lume După 75 de ani, Alianța rămâne indispensabilă Comentariu de JENS STOLTENBERG, Secretar General al NATO pentru FOREIGN AFFAIRS Săptămâna viitoare, liderii celor...

Netanyahu în luptă cu armata israeliană (editorial)

Netanyahu în luptă cu armata israeliană Sara Netanyahu a acuzat săptămâna trecută la o întâlnire privată cu familiile ostaticilor că șefii armatei israeliene (IDF) încearcă...

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește Cererea de energie electrică este în creștere, iar tot mai multe țări încearcă...

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă Prima și cea mai importantă lecție a alegerilor locale și europarlamentare este confiscarea patriotismului de către partidele extremiste AUR și SOS,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.