Iordania reintroduce serviciul militar obligatoriu plătit, în contextul şomajului în creştere de la începutul pandemiei de COVID-19

Publicat:

Guvernul iordanian a anunţat miercuri reintroducerea serviciului militar obligatoriu pentru bărbaţii cu vârste între 25 şi 29 de ani şi fără loc de muncă, într-un context de şomaj în creştere de la începutul pandemiei de COVID-19, informează AFP, scrie agerpres.

Miercuri, Ministerele Muncii şi Apărării de la Amman au anunţat un acord care să ofere un cadru acestui nou serviciu militar de 12 luni, dintre care trei luni de formare strict militară şi nouă luni de formare profesională şi tehnică.


Citește și : Bruxelles-ul vrea o reuniune de urgență cu Londra pe tema Brexitului

“Inaugurăm împreună un proiect naţional (…), serviciul militar, în parteneriat cu forţele armate”, a declarat la rândul său premierul Omar Razzaz, în timpul ceremoniei de semnare a acordului transmise la televiziune. “Tineretul şi resursele noastre umane sunt atuurile noastre cele mai preţioase, nu vom sta cu braţele încrucişate în faţa creşterii ratei şomajului, un fenomen mondial în contextul pandemiei de coronavirus”, a adăugat el.

Orice iordanian între 25 şi 29 de ani cu o stare de sănătate bună şi care nu lucrează sau nu studiază trebuie să participe la acest serviciu militar, pentru un salariu lunar de 100 de dinari (circa 120 de euro).

Vezi și : Peste 18.000 de ruși au fost răpuși de coronavirus

Ministrul muncii, Nidal al-Batayneh, a declarat într-o conferinţă de presă la finalul semnării acordului că “5000 de tineri născuţi în 1995 vor fi recrutaţi în 2020 şi 15.000 vor fi recrutaţi anul viitor”.

Serviciul militar obligatoriu a fost eliminat în Iordania în 1991. Restabilirea lui survine în condiţiile în care situaţia economică din Iordania s-a agravat odată cu pandemia de COVID-19. Datoria publică a acestei ţări cu 10 milioane de locuitori depăşeşte 100% din PIB. Potrivit cifrelor oficiale, rata şomajului a trecut de 23% în primul trimestru al lui 2020, comparativ cu 19% în aceeaşi perioadă a anului trecut.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.