IPRE: Reforma justiției a înregistrat progrese la capitolul independență judiciară, dar s-a confruntat și cu un șir de provocări

Publicat:

IPRE: Reforma justiției a înregistrat progrese la capitolul independență judiciară, dar s-a confruntat și cu un șir de provocări

Reforma justiției a înregistrat progrese la capitolul independență judiciară prin îmbunătățirea proceselor de evaluare extraordinară pre-vetting și vetting, dar s-a confruntat și cu un șir de provocări, precum demisiile în masă ale judecătorilor, plecarea unor procurori din sistem, rezistența internă la reformă, neuniformitatea practicilor judiciare și întârzierea proceselor de digitalizare.

Sunt principalele constatări ale experților Institutului pentru Politici și Reforme Europene, care au monitorizat cum a fost implementată în primii doi ani de la aprobare Strategia privind asigurarea independenței și integrității sectorului justiției. În anii monitorizați, 2022 și 2023, au fost realizate jumătate dintre obiectivele punctate. 20 la sută dintre acțiuni încă nu au fost inițiate, ceea ce vorbește despre existența unor provocări, explică unul dintre autorii raportului, co-directorul executiv IPRE, Adrian Ermurachi, potrivit radiomoldova.md.


Citește și : CA obține câștig de cauză față de Cinema 1 privind insuficiența de programe locale

„Provocările majore au fost determinate de faptul că anumite legi nu au fost adoptate la timp, fie că procesul s-a dovedit a fi unul mai complex decât se aștepta inițial. Strategia are acțiuni foarte ambițioase și complicate, aici vorbim de evaluarea judecătorilor, a procurorilor. Sunt alte acțiuni nu mai puțin complicate, care țin de reforma judecătorească, reforma hărții judecătorești, a procuraturii, amplasarea lor teritorială, care sunt foarte costisitoare”, a declarat Adrian Ermurachi.

Mai complexe decât păreau inițial s-au dovedit a fi și excercițiile de vetting și pre-vetting, privind evaluarea integrității etice și financiare a judecătorilor și procurorilor, ceea ce a generat și unele tergiversări, afirmă expertul.

„Ca și progres, avem deja format Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) și Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) cu membri care au trecut prin acest proces de evaluare. Însă organele subsidiare nu le avem la CSM și CSP, ceea ce este o problemă ca aceste organe să funcționeze pe deplin. Privind exercițiile de evaluare a judecătorilor și procurorilor, practic suntem la etapa inițială. Asta ia timp, lumea așteaptă finalitatea, rezultate în justiție, să combatem corupția, dar acest lucru ia timp și noi vedem provocările cu care se confruntă toate aceste instanțe judecătorești și procuratura”, susține Adrian Ermurachi.

Citește și : Reţeaua de socializare X autorizează de acum în mod oficial conţinuturile pornografice

La etapa următoare, este necesar ca autoritățile să finalizeze procedurile de pre-vetting și vetting, să fie asigurată transparența maximă a actului de justiție și să continue procesul de digitalizare și modernizare a infrastructurii judiciare, se mai arată în raportul de monitorizare a implementării strategiei.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Trump: Războiul din Ucraina nu ar fi avut loc niciodată dacă SUA aveau un “lider”

Războiul din Ucraina nu ar fi avut loc niciodată dacă SUA aveau un "lider" Războiul din Ucraina nu ar fi avut loc niciodată dacă Statele...

Democraţii americani sunt în panică după ce Trump ‘l-a demolat’ pe Biden în prima dezbatere televizată

Democraţii americani sunt în panică după ce Trump 'l-a demolat' pe Biden în prima dezbatere televizată Joe Biden a declarat joi seara că "s-a descurcat...

Biden, în dificultate în timpul dezbaterii împotriva lui Trump, “este răcit”

Biden, în dificultate în timpul dezbaterii împotriva lui Trump, "este răcit" Preşedintele în exerciţiu american Joe Biden, 81 de ani, cu vocea mai răguşită ca...

Afaceri în Moldova: „În business dacă nu ești „aculă” ești….”. Reținut pentru mită de peste un milion

Afaceri în Moldova: „În business dacă nu ești „aculă” ești....”. Reținut pentru mită de peste un milion 1 150 000 de lei! Atât a cerut un locuitor...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.