Irak: Jihadiștii au executat trei lideri de sate în mai puţin de o săptămână

Publicat:

Trei lideri de sate au fost executaţi de jihadişti în mai puţin de o săptămână în nordul Irakului, au precizat pentru AFP oficiali local, potrivit agerpres.

Aceste execuţii ridică la nouă numărul responsabililor locali ucişi în ultimele şapte luni în această zonă.


Citește și : Elena Udrea rămâne în arest în Costa Rica. Cererea de eliberare a fost respinsă

Irakul s-a declarat învingător în faţa grupării jihadiste Statul Islamic (SI) la sfârşitul lui 2017, iar violenţele s-au redus semnificativ în ţară. Cu toate acestea, există în continuare celule jihadiste, în special în zonele montane sau deşertice, care comit încă atacuri.

În regiunea Hawija, unul dintre ultimele bastioane eliberate de Irak de la Statul Islamic, la 230 de km nord de Bagdad, şi în special în provincia Kirkuk, jihadiştii atacă mereu infrastructuri publice.

Ei vizează în special instalaţiile petroliere sau electrice, dar şi reprezentanţi ai statului.

În micile sate din această regiune muntoasă şi rurală, liderul satului devine prin urmare o ţintă a jihadiştilor.

Citește și : Trump dezminte că le-a cerut soldaţilor americani să ”tragă” asupra migranţilor la frontiera cu Mexicul

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ce înseamnă NATO pentru lume

Ce înseamnă NATO pentru lume După 75 de ani, Alianța rămâne indispensabilă Comentariu de JENS STOLTENBERG, Secretar General al NATO pentru FOREIGN AFFAIRS Săptămâna viitoare, liderii celor...

Netanyahu în luptă cu armata israeliană (editorial)

Netanyahu în luptă cu armata israeliană Sara Netanyahu a acuzat săptămâna trecută la o întâlnire privată cu familiile ostaticilor că șefii armatei israeliene (IDF) încearcă...

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește Cererea de energie electrică este în creștere, iar tot mai multe țări încearcă...

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă Prima și cea mai importantă lecție a alegerilor locale și europarlamentare este confiscarea patriotismului de către partidele extremiste AUR și SOS,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.