Irakul continuă ‘baletul diplomatic’: Regele Iordaniei este așteptat la Bagdad

Publicat:

Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei s-a întâlnit luni cu preşedintele irakian Barham Saleh la Bagdad în cadrul primei sale vizite în Irak efectuate în ultimul deceniu, a anunţat televiziunea publică de la Amman, potrivit AFP, transmite și agerpres.

Această vizită intervine pe fondul ‘baletului diplomatic’ al Bagdadului, unde în ultimele zile s-au deplasat, pe rând, miniştrii de externe ai Iranului şi SUA, doi importanţi aliaţi ai Irakului, dar în acelaşi timp doi adversari înverşunaţi pe plan bilateral.


Vezi și: Un avion Boeing 707 s-a prăbușit în Iran – FOTO/VIDEO

Aceasta este a doua vizită a suveranului haşemit în Irak de la invazia condusă de americani, care a dus la înlăturarea liderului irakian Saddam Hussein în 2003.

El a fost în 2008 primul şef de stat arab care s-a deplasat la Bagdad după instalarea noilor autorităţi, dominate de reprezentanţi şiiţi, ce constituie majoritatea în ţară şi apropiaţi de Iran, împotriva căruia Saddam Hussein a dus un război de opt ani în decursul anilor 1980.

Preşedintele irakian a efectuat o vizită în Iordania în noiembrie, iar, luna următoare, premierul iordanian Omar al-Razzaz s-a deplasat la Bagdad, unde s-a întâlnit cu omologul său irakian Adel Abdel Mahdi.

Citește și: Donald Trump amenință că va ‘devasta economic’ Turcia

Ammanul şi Bagdadul, care au împreună puncte de frontieră importante pentru comerţul regional, au semnat recent un memorandum de acord, în special în domeniul energiei electrice, o resursă de care Irakul duce lipsă cronică de mai mulţi ani.

În timp ce Irakul depinde în mare măsură de Iran în privinţa alimentării centralelor sale – care furnizează electricitate doar câteva ore pe zi celor aproape 40 de milioane de locuitori irakieni – Bagdadul priveşte spre Amman pentru a-şi diversifica importurile.

Pentru a obţine de la Washington o scutire temporară de la ultimul pachet de sancţiuni împotriva Iranului la sfârşitul anului 2018, Bagdadul a declarat că doreşte să cumpere electricitate din Iordania, precum şi din Turcia şi Kuweit, notează AFP. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.