StiripesurseSintezeIrakul continuă 'baletul diplomatic': Regele Iordaniei este așteptat la Bagdad

Irakul continuă ‘baletul diplomatic’: Regele Iordaniei este așteptat la Bagdad

Publicat:

Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei s-a întâlnit luni cu preşedintele irakian Barham Saleh la Bagdad în cadrul primei sale vizite în Irak efectuate în ultimul deceniu, a anunţat televiziunea publică de la Amman, potrivit AFP, transmite și agerpres.

Această vizită intervine pe fondul ‘baletului diplomatic’ al Bagdadului, unde în ultimele zile s-au deplasat, pe rând, miniştrii de externe ai Iranului şi SUA, doi importanţi aliaţi ai Irakului, dar în acelaşi timp doi adversari înverşunaţi pe plan bilateral.

Vezi și: Un avion Boeing 707 s-a prăbușit în Iran – FOTO/VIDEO

Aceasta este a doua vizită a suveranului haşemit în Irak de la invazia condusă de americani, care a dus la înlăturarea liderului irakian Saddam Hussein în 2003.

El a fost în 2008 primul şef de stat arab care s-a deplasat la Bagdad după instalarea noilor autorităţi, dominate de reprezentanţi şiiţi, ce constituie majoritatea în ţară şi apropiaţi de Iran, împotriva căruia Saddam Hussein a dus un război de opt ani în decursul anilor 1980.


Preşedintele irakian a efectuat o vizită în Iordania în noiembrie, iar, luna următoare, premierul iordanian Omar al-Razzaz s-a deplasat la Bagdad, unde s-a întâlnit cu omologul său irakian Adel Abdel Mahdi.

Citește și: Donald Trump amenință că va ‘devasta economic’ Turcia

Ammanul şi Bagdadul, care au împreună puncte de frontieră importante pentru comerţul regional, au semnat recent un memorandum de acord, în special în domeniul energiei electrice, o resursă de care Irakul duce lipsă cronică de mai mulţi ani.

În timp ce Irakul depinde în mare măsură de Iran în privinţa alimentării centralelor sale – care furnizează electricitate doar câteva ore pe zi celor aproape 40 de milioane de locuitori irakieni – Bagdadul priveşte spre Amman pentru a-şi diversifica importurile.

Pentru a obţine de la Washington o scutire temporară de la ultimul pachet de sancţiuni împotriva Iranului la sfârşitul anului 2018, Bagdadul a declarat că doreşte să cumpere electricitate din Iordania, precum şi din Turcia şi Kuweit, notează AFP. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.