Iran : Autorităţile vor continua în cursul nopţii operaţiunile de căutare a avionului ATR 72 dispărut

Publicat:

Autorităţile iraniene au anunţat duminică seară că vor continua şi în cursul nopţii operaţiunile de căutare a unui avion de linie cu 66 de persoane la bord dispărut în timpul unei furtuni de zăpadă deasupra unor munţi în sud-vestul Iranului, relatează AFP.

Avionul ATR 72 al companiei Aseman Airlines care asigura legătura între Teheran şi Yasuj, oraş situat la circa 500 de km sud de capitala iraniană, a dispărut de pe radare la aproximativ 45 de minute după decolare, potrivit agerpres.


Conform Aseman Airlines, zborul EP3704 a decolat de pe Aeroportul Mehrabad din Teheran la ora locală 08.00 (04.30 GMT) având la bord 60 de pasageri, printre care şi un copil, şi şase membri ai echipajului.

Citește și : Israel : Șase palestinieni suspectaţi de planificarea unui atac împotriva unui ministru au fost arestați

Organizaţia pentru aviaţia civilă din Iran estimează că zborul EP3704 s-a prăbuşit, însă punctul de impact al aparatului de zbor cu solul nu a fost localizat până la ora locală 18.30 (15.00 GMT), când s-a întunecat, şi nu se cunosc cauzele exacte ale accidentului, survenit în timp ce avionul survola Munţii Zagros.

Citată de agenţia de presă ISNA, Aviaţia civilă a precizat că operaţiunile de căutare a avionului vor continua ‘în cursul nopţii’.

Ar fi un miracol să se găsească supravieţuitori, comentează AFP. Conform agenţiei oficiale de presă IRNA, ninsorile puternice complică “operaţiunile de căutare”. Vremea rea împiedică orice survol din elicopter.

Conform unor date apărute în media iraniene, peste 200 de salvatori şi alpinişti participă la căutările de la sol.

Dată fiind dificultatea de a localiza aparatul de zbor sau ce a mai rămas din el, Aseman Airlines a precizat că nu este în măsură “să confirme moartea tuturor pasagerilor avionului”.

Liderul suprem iranian Ali Khamenei a transmis totuşi condoleanţe familiilor persoanelor de la bordul avionului, conform televiziunii publice.

La Teheran, rudele şi apropiaţii pasagerilor zborului EP3704 s-au adunat la o moschee din apropierea Aeroportului Mehrabad.

Conform ISNA, preşedintele iranian Hassan Rohani a cerut Ministerului Transporturilor să creeze o celulă de criză pentru a ancheta cauzele accidentului şi pentru a coordona eforturile de salvare.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ce înseamnă NATO pentru lume

Ce înseamnă NATO pentru lume După 75 de ani, Alianța rămâne indispensabilă Comentariu de JENS STOLTENBERG, Secretar General al NATO pentru FOREIGN AFFAIRS Săptămâna viitoare, liderii celor...

Netanyahu în luptă cu armata israeliană (editorial)

Netanyahu în luptă cu armata israeliană Sara Netanyahu a acuzat săptămâna trecută la o întâlnire privată cu familiile ostaticilor că șefii armatei israeliene (IDF) încearcă...

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește Cererea de energie electrică este în creștere, iar tot mai multe țări încearcă...

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă Prima și cea mai importantă lecție a alegerilor locale și europarlamentare este confiscarea patriotismului de către partidele extremiste AUR și SOS,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.