StiripesurseSintezeIran. Femeile fără HIJAB vor fi pedepsite mai aspru

Iran. Femeile fără HIJAB vor fi pedepsite mai aspru

Publicat:

Poliţia din Iran va înăspri măsurile faţă de femeile care protestează împotriva legislaţiei care le obligă să poarte văl descoperindu-şi capul în public, a declarat marţi pentru presa locală comandantul poliţiei din Teheran, Hussein Rahimi, transmite dpa, potrivit agerpres.

“Purtarea vălului pentru cap (hijab) este obligatorie pentru femei în Iran, iar de acum înainte se va răspunde cu stricteţe la încălcarea acestei legi”, a declarat Rahimi pentru portalul de ştiri Khabar One, subliniind că există şi susţinerea autorităţilor judiciare în acest sens.

Citeşte şi: Un înalt oficial britanic dă asigurări românilor din UK: ‘Drepturile vă vor fi respectate!’

Nu ar fi bine ca “femeile să înceapă să facă tot ce vor”, a adăugat responsabilul poliţiei.

Începând din decembrie, tot mai multe femei din Iran cer să se renunţe la obligativitatea vălului şi atrag atenţia asupra acestei cauze scoţându-şi basmalele de pe cap în public şi fluturându-le în aer. Cel puţin 30 de femei au fost arestate până acum din astfel de motive.


Săptămâna trecută, pe fondul intensificării manifestaţiilor antivăl de la Teheran, o tânără fără hijab a fost rănită când poliţia a dat-o jos de pe un post pentru cabluri de telefonie înalt de doi metri de unde refuza să coboare. Incidentul a fost filmat cu un telefon mobil şi intens difuzat în social media, determinând noi proteste. S-a implicat însuşi preşedintele Hassan Rohani, care a cerut o anchetă asupra acţiunilor poliţiei.

De la revoluţia islamică din 1979, femeile şi fetele peste 9 ani din Iran trebuie să poarte văl şi haine lungi pentru a-şi acoperi capul şi corpul. Militantele care îşi scot aceste acoperăminte sunt pasibile de pedepse mergând până la câteva săptămâni de închisoare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

Pasivitatea europeană în fața extremei drepte israeliene (editorial)

Publicarea imaginilor umilitoare cu activiști pro-palestinieni de către ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir, a stârnit indignare în multe capitale europene. Această reacție...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.