Iran: Opt persoane au fost executate pentru complicitate la atentatele din iunie 2017 din Teheran

Publicat:

Opt complici ai autorilor dublului atentat comis în iunie 2017 împotriva parlamentului şi mauzoleului Imam-Kohomeiny din Teheran au fost executaţi în Iran, a anunţat sâmbătă o sursă oficială citată de AFP, conform agerpres.

“Pedeapsa cu moartea pronunţată împotriva a opt membri ai grupării salafiste Daesh având legătură cu acest atentat a fost aplicată ţinând cont de regulile religioase şi legale”, a notat agenţia Mizan Online, subordonată puterii judiciare din Iran, fără a preciza nici data, nici locul acestor execuţii.


Citește și : 18 persoane au fost ucise în explozia unei maşini capcană în estul Siriei (OSDO)

Potrivit agenţiei Tasnim, sentinţa a fost pusă în aplicare sâmbătă.

“Aceşti opt indivizi”, toţi bărbaţi iranieni, “au cooperat direct cu principalii agenţi ai SI care au ucis şi rănit cetăţeni nevinovaţi”, în 7 iunie 2017, “i-au susţinut (pe agenţii SI) financiar şi le-au procurat arme, în condiţiile în care erau la curent cu scopul şi intenţiile grupării teroriste”, adaugă Mizan Online.

În 7 iunie 2017, 17 persoane au fost ucise la Teheran într-un dublu atentat care a vizat parlamentul şi mauzoleul Imam-Khomeiny, unde se află rămăşiţele pământeşti ale lui Rouhollah Khomeiny, fondatorul Republicii Islamice.

Mai multe zeci de persoane au fost rănite în aceste atacuri, primele – şi până acum singurele – revendicate de SI la Teheran. Cinci atacatori au fost ucişi, fie aruncându-se în aer, fie doborâţi de forţele de ordine iraniene.

Citește și : Theresa May propune crearea unei zone de liber schimb între Regatul Unit şi UE pentru post-Brexit

Înainte de atentate, SI ameninţase să comită atacuri pe teritoriul iranian, ca represalii pentru susţinerea militară şi logistică adusă de Teheran autorităţilor de la Damasc şi Bagdad împotriva grupărilor jihadiste în Siria şi Irak.

Verdictul contra celor opt persoane executate a fost anunţat în mai. În deschiderea procesului, Mizan Online a notat, în aprilie, că în total 26 de persoane sunt acuzate în acest dosar. Urmăririle continuă pentru ceilalţi arestaţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu Schimbările climatice, care provoacă topirea gheţarilor de la poli, încetinesc foarte uşor rotaţia Terrei, ceea ce creşte...

Ce-i de făcut, America? (editorial)

Ce-i de făcut, America? Cu toții am fost afectați de politica toxică - indiferent de ce convingeri avem. Din fericire presa ne spune că Donald Trump...

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac Peste două săptămâni, Parisul...

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale Republica Moldova va cheltui circa 306 milioane...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.