Iran : Teheranul şi Damascul vor respecta rezoluţia ONU, dar atacurile asupra zonelor controlate de “terorişti” vor continua

Publicat:

Iranul a făcut cunoscut că atacurile vor continua asupra zonelor controlate de “terorişti” în apropiere de Damasc, unde au fost semnalate confruntări duminică între insurgenţi şi forţele guvernamentale siriene, în pofida unei rezoluţii a ONU care cere un armistiţiu de 30 de zile pe cuprinsul Siriei, relatează agenţia Reuters.

Generalul iranian Mohammad Baqeri, a cărui ţară îl susţine pe preşedintele sirian Bashar Al-Assad, a afirmat că Teheranul şi Damascul vor respecta rezoluţia ONU, a indicat agenţia iraniană de presă Tasnim, conform agerpres.


Dar generalul Baqeri, şeful Statului major al armatei din Iran, a precizat că armistiţiul nu acoperă părţi din suburbiile Damascului “deţinute de către terorişti”.

Citește și : Grupările rebele care controlează Ghouta Orientală s-au angajat să respecte armistiţiul umanitar cerut de ONU

“Vom respecta rezoluţia privind încetarea focului, la fel şi Siria. Părţi din suburbiile Damascului, care sunt deţinute de către terorişti, nu sunt acoperite de armistiţiu şi operaţiunile de curăţire vor continua acolo”, a afirmat generalul iranian.

Consiliul de Securitate al ONU a cerut sâmbătă un armistiţiu pentru o lună pe teritoriul Siriei, în timp ce are loc unul dintre cele mai sângeroase atacuri aeriene, din cei şapte ani de război în Siria, asupra enclavei rebele Ghouta Orientală de la periferia Damascului.

Consiliul a votat în unanimitate rezoluţia, pentru a permite accesul ajutorului umanitar şi evacuările din motive medicale.

Rezoluţia privind încetarea focului nu îi include însă pe militanţii de la gruparea Stat Islamic, reţeaua Al-Qaida şi Frontul Al-Nusra.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu Schimbările climatice, care provoacă topirea gheţarilor de la poli, încetinesc foarte uşor rotaţia Terrei, ceea ce creşte...

Ce-i de făcut, America? (editorial)

Ce-i de făcut, America? Cu toții am fost afectați de politica toxică - indiferent de ce convingeri avem. Din fericire presa ne spune că Donald Trump...

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac Peste două săptămâni, Parisul...

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale Republica Moldova va cheltui circa 306 milioane...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.