StiripesurseSintezeIranienii avertizează asupra unui haos regional dacă referendumul din Kurdistanul irakian...

Iranienii avertizează asupra unui haos regional dacă referendumul din Kurdistanul irakian va fi pus în aplicare

Publicat:

Referendumul pentru autodeterminare desfăşurat luni în Kurdistanul irakian riscă să arunce Orientul Mijlociu într-un ‘haos politic’, a estimat marţi un înalt responsabil iranian, citat de agenţia de presă Isna, preluată de AFP. 

“Rezultatul acestei manevre (referendumul) va fi haosul politic din regiune”, a prezis Ali Akbar Velayati, principalul consilier în materie de politică externă al Ghidului Suprem al Republicii Islamice Iran, ayatollahul Ali Khamenei.

Potrivit Isna, Velayati a acuzat SUA şi Marea Britanie, duşmanii tradiţionali ai Iranului, că “au lucrat din culise” în favoarea referendumului, în pofida faptului că Washingtonul şi Londra şi-au exprimat opoziţia faţă de această consultare.

Consilierul Ghidului Suprem a acuzat de asemenea Israelul, ‘oaia neagră’ în opinia Iranului şi singura ţară din regiune care şi-a exprimat public susţinerea pentru referendum, acţionând deschis în favoarea lui.

Ţară vecină Irakului, Iranul, care numără o importantă minoritate kurdă, şi-a exprimat clar opoziţia faţă de desfăşurarea referendumului.


Înainte de vot, Teheranul a ameninţat că îşi va închide frontiera cu regiunea autonomă a Kurdistanului irakian şi va pune capăt tuturor acordurilor sale de securitate cu ea dacă aceasta îşi va proclama independenţa.

Duminică, Iranul a anunţat că şi-a închis frontiera aerienă cu regiunea Kurdistanului irakian, până la noi dispoziţii, ‘la cererea’ guvernului de la Bagdad.

Marţi, televiziunea publică iraniană, a relatat – fapt rar – despre ‘reuniuni paşnice’ ale kurzilor în nord-vestul Iranului, la frontiera cu Irakul, în susţinerea referendumului la vecinii lor, fără a preciza dacă acesta a avut loc luni sau marţi.

Organizat luni în nordul Irakului, împotriva avizului guvernului de la Bagdad, referendumul asupra independenţei Kurdistanului irakian a înregistrat o prezenţă la vot de peste 72%, potrivit autorităţilor locale. Rezultatul votului nu era cunoscut încă marţi după-amiaza.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.