StiripesurseSintezeIranul a executat un extremist sunit pentru uciderea a doi religioşi...

Iranul a executat un extremist sunit pentru uciderea a doi religioşi şiiţi

Publicat:

Iranul a executat luni prin spânzurare un extremist sunit condamnat la pedeapsa capitală pentru că a asasinat la începutul lui aprilie doi lideri religioşi şiiţi la Maşhad (nord-est), a anunţat şeful regional al Autorităţii judiciare, informează AFP, potrivit agerpres.

“Pedeapsa cu moartea împotriva lui Abdolatif Moradi a fost aplicată prin spânzurare în această dimineaţă, în prezenţa unui grup de cetăţeni şi de responsabili, în închisoarea Vakilabad din Maşhad”, a declarat Gholamali Sadeghi, citat de Mizan online, agenţia de presă a acestei autorităţi.

Citeşte şi: Mai multe persoane au fost ÎMPUŞCATE la festivalul Moechella – VIDEO – Black News

La începutul lui aprilie, un cetăţean străin de origine uzbecă în vârstă de 21 de ani a înjunghiat mortal doi lideri religioşi şiiţi şi a rănit un al treilea în curtea mauzoleului, în faţa a numeroşi pelerini, la începutul Ramadanului.

Pe 7 iunie, justiţia locală l-a condamnat la moarte pe Moradi, precizând că avocatul său a înaintat apel la Curtea Supremă iraniană.


Potrivit mass-media locale, Moradi a intrat ilegal în urmă cu un an pe teritoriul iranian dinspre Pakistan şi s-a instalat la Maşhad, principalul oraş sfânt al Iranului.

Autorităţile iraniene au acuzat “elemente takfiri” de acest atac. Termenul “takfiri” desemnează în Iran şi în mai multe ţări grupurile jihadiste sau islamiste radicale sunite.

Citeşte şi: Pompierii germani primesc un ajutor nesperat (VIDEO): PLOAIA îi ajută să stingă incendiile de vegetaţie – Black News

Cu câteva zile înainte de acest atac, mass-media au anunţat uciderea a doi religioşi suniţi în faţa unui seminar în oraşul Gonbad-e Kavous, în nordul Iranului. Cei trei presupuşi ucigaşi, tot suniţi, au fost ulterior arestaţi.

Suniţii reprezintă între 5 şi 10% dintre cele 83 de milioane de locuitori ai Iranului, unde şiismul este religie de stat.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Experţii se îndoiesc că va exista o ruptură între Trump şi Netanyahu, după o discuţie tensionată din care nu au lipsit invectivele

Blocat în negocieri complicate cu Iranul, Donald Trump a părut să-şi verse nervii asupra marelui său aliat, premierul israelian Benjamin Netanyahu, relatează AFP într-un...

Europa, din nou pregătită să deschidă un dialog cu Vladimir Putin

Europenii, în frunte cu Franța, încearcă să redeschidă un canal de discuții cu Vladimir Putin, în timp ce Statele Unite par să își piardă...

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.