StiripesurseȘtirile zileiIranul a executat un spion CIA

Iranul a executat un spion CIA

Publicat:

Iranul a anunţat marţi că a executat un fost angajat al Ministerului Apărării pentru spionaj în favoarea Statelor Unite, cărora le-a vândut informaţii referitoare la programul balistic al Teheranului, transmit Reuters şi AFP, potrivit agerpres.

Reza Asgari a avut contacte cu Agenţia de Informaţii a Statelor Unite (CIA) în ultimii şapte ani de activitate în minister, timp în care a vândut CIA informaţii despre programul balistic iranian, a comunicat purtătorul de cuvânt al justiţiei iraniene, Gholamhossein Esmaili, pe site-ul oficial Mizan.

Citeşte şi: România ÎŞI SUSPENDĂ activitatea Secţiei Consulare la Washington

Asgari, fost angajat al diviziei aerospaţiale, se pensionase din Ministerul Apărării în urmă cu patru ani.


El a fost executat săptămâna trecută, a precizat purtătorul de cuvânt.

Citeşte şi: Ziua Franţei este sărbătorită sobru; Macron îşi prezintă planul post-epidemie

Referitor la un alt caz, Esmaili a spus că sentinţa capitală dictată împotriva lui Mahmoud Mousavi-Majd, un iranian acuzat de spionaj pentru agenţiile de informaţii ale Statelor Unite şi Israelului, se află printre cele care vor fi puse în executare.

În 2019, Iranul a anunţat că a capturat 17 spioni despre care a spus că lucrau pentru CIA.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Prima decizie a noului premier britanic: Elimină TVA-ul la curent

La doar o zi după preluarea mandatului, noul premier britanic Andy Burnham a anunțat prima sa măsură economică majoră: eliminarea TVA la facturile de...

Procuratura oferă noi detalii despre cazul tânărului agresat la Râșcani

Procuratura Generală oferă noi detalii despre cazul tânărului de 19 ani, agresat într-un local din municipiul Râșcani, și anunță că va contesta decizia instanței...

Cristina Gherasimov: Ne propunem ca și în acest an să avem o evaluare foarte bună din partea Comisiei Europene

Republica Moldova își propune să accelereze procesul de aderare la Uniunea Europeană în următoarele șase luni, obiectivul principal fiind deschiderea tuturor celor patru grupuri...

Guvernul Tofan va depune miercuri, 22 iulie, jurământul de învestire

Miercuri, 22 iulie, la ora 08:00, la sediul Președinției Republicii Moldova, va avea loc ceremonia oficială de depunere a jurământului de către noul Cabinet...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.