Iranul a publicat raportul final despre doborârea avionului de pasageri ucrainean

Publicat:

Teheranul a publicat miercuri raportul final despre doborârea avionului ucrainean Boeing pe 8 ianuarie 2020, document care nu găseşte vinovat lanţul militar de comandă şi care a fost imediat respins de Ucraina şi Canada, transmite AFP, potrivit agerpres.

Ucraina a denunţat o “încercare cinică de a ascunde adevăratele cauze” ale tragediei, în timp ce Canada, care a pierdut 85 de cetăţeni şi rezidenţi permanenţi, a criticat un raport care “pare incomplet şi nu conţine nici fapte şi nici dovezi”.


Citește și: Europa aşteaptă cu sufletul la gură verdictul EMA în cazul AstraZeneca

Cele 176 de persoane, în majoritate iranieni şi canadieni, aflate la bordul aeronavei PS-752 al companiei Ukraine International Airlines ce efectua cursa Teheran-Kiev, au pierit în această tragedie aviatică pentru care Canada şi Ucraina continuă să tragă la răspundere Teheranul.

În raportul de peste 145 de pagini, Organizaţia Aviaţiei Civile (CAO) iraniene dedică două paragrafe “cauzelor accidentului şi factorilor care au contribuit”.

Prima indică ceea ce se ştie deja, şi anume că două rachete lansate “de apărarea aeriană” au provocat “prăbuşirea avionului şi explozia imediată a acestuia la sol”.

“Măsurile preventive şi alte straturi de protecţie din sistemul de gestionare a riscurilor s-au dovedit ineficiente din cauza unei erori neprevăzute în identificarea ameninţărilor şi în cele din urmă nu au reuşit să asigure securitatea zborului faţă de ameninţările cauzate de starea de alertă a forţelor de apărare”, indică al doilea paragraf în privinţa “altor factori determinanţi”.

În noaptea în care s-a produs tragedia, apărarea aeriană a Iranului era în stare de alertă maximă, de teama unui atac american.

Iranul tocmai atacase o bază folosită de armata SUA în Irak ca răspuns la uciderea în urmă cu cinci zile, într-un atac american din Bagdad, a generalului Qassem Soleimani, şi se aştepta la represalii din partea Washingtonului.

În iulie 2020, într-un raport de progres, CAO a apreciat că elementul cheie aflat la originea tragediei Boeing din Ucraina a fost o “greşeală umană”, setarea incorectă a unui radar militar şi alte disfuncţionalităţi.

Reacţionând la publicarea raportului final al CAO, ministrul ucrainean de externe Dmytro Kuleba a deplâns faptul că Teheranul a ignorat “cele peste 90 de pagini de observaţii şi sugestii” trimise de Ucraina, care a pierdut 11 cetăţeni în tragedia aviatică.

“Ceea ce vedem că s-a publicat astăzi este doar o încercare cinică de a ascunde cauzele reale ale doborârii avionului nostru”, a spus el.

“Raportul nu încearcă să răspundă la întrebări critice cu privire la ceea ce s-a întâmplat cu adevărat”, a comentat ministrul canadian de externe, Marc Garneau şi ministrul pentru transporturi, Omar Alghabra.

Citeşte şi: SEISM puternic în largul Algeriei

Rămânem profund preocupaţi de lipsa de informaţii şi dovezi convingătoare, în pofida publicării acestui raport de investigaţie”, au spus aceştia, amintind că 138 din cele 176 de victime aveau legături cu Canada.

Ottawa a indicat că guvernul canadian va publica în curând rezultatele propriei anchete.

“După o examinare preliminară a raportului de investigaţie, este evident că încă nu avem răspunsuri cu privire la motivele pentru care Iranul nu a pus în aplicare măsurile necesare, cum ar fi închiderea completă a spaţiului său aerian pentru a evita o astfel de tragedie”, au conchis cei doi miniştri.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ce înseamnă NATO pentru lume

Ce înseamnă NATO pentru lume După 75 de ani, Alianța rămâne indispensabilă Comentariu de JENS STOLTENBERG, Secretar General al NATO pentru FOREIGN AFFAIRS Săptămâna viitoare, liderii celor...

Netanyahu în luptă cu armata israeliană (editorial)

Netanyahu în luptă cu armata israeliană Sara Netanyahu a acuzat săptămâna trecută la o întâlnire privată cu familiile ostaticilor că șefii armatei israeliene (IDF) încearcă...

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește Cererea de energie electrică este în creștere, iar tot mai multe țări încearcă...

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă Prima și cea mai importantă lecție a alegerilor locale și europarlamentare este confiscarea patriotismului de către partidele extremiste AUR și SOS,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.