StiripesurseExterneIranul a recunoscut că este ajutat de Rusia în războiul cu...

Iranul a recunoscut că este ajutat de Rusia în războiul cu SUA și Israel: ‘Nu este ceva nou’. Ce ascunde însă Teheranul

Publicat:

Ministrul iranian de Externe, Abbas Araghchi, a declarat duminică că relația de cooperare militară dintre Iran și Rusia este de lungă durată și va continua, refuzând însă să precizeze exact în ce mod Moscova ar ajuta Teheranul în război.

În declarațiile relatate de NBC, Araghchi a afirmat că această cooperare „nu este ceva nou” și că „va continua și în viitor”, potrivit stiripesurse.

Citește și: Moldova va exporta energie electrică din surse regenerabile în Ucraina

Declarațiile vin în urma unui raport publicat săptămâna trecută, potrivit căruia Moscova ajuta Iranul cu informații secrete, indicând țintele americane din regiune. Araghchi nu a confirmat în mod direct dacă Rusia ajuta Iranul să localizeze forțele americane, dar a evitat să nege în mod categoric asistența rusă.

„Rusia nu este neutră, noi susținem Iranul”

În urmă cu o zi, ambasadorul Rusiei în Marea Britanie a declarat, pentru Sky News, că „nu suntem neutri” în războiul din Iran.


Andrey Kelin a afirmat că Rusia „susține Iranul”, adăugând că „considerăm foarte negativ ceea ce se întâmplă”.

„În acest moment, logica țărilor occidentale este că Iranul este vinovat pentru tot. Dar nimeni nu spune că SUA și Israelul au inițiat un atac împotriva Iranului. Iar Iranul doar răspunde la acest atac Este pur și simplu nedrept”, a spus el.

Kelin a insistat că cel mai bun scenariu este ca războiul să înceteze „imediat” și să se „revină la o soluție pașnică, negociată și diplomatică”.

Recent, cotidianul Washington Post a relatat, citând trei oficiali familiarizați cu această situație, că Rusia ar furniza Iranului informații privind atacuri împotriva forțelor americane din Orientul Mijlociu.

Informațiile privind țintele includ locațiile navelor de război și ale avioanelor americane din Orientul Mijlociu, susțin oficialii.

Cu toate acestea, este pentru prima dată când apare un indiciu că un alt mare rival al Statelor Unite se implică, chiar și indirect, în conflict.

Precizia atacurilor iraniene, pusă sub semnul întrebării

Conform oficialilor, de la începutul războiului, Rusia ar fi transmis Iranului pozițiile unor active militare americane, inclusiv nave de război și aeronave. Sursele, care au vorbit sub protecția anonimatului din cauza caracterului sensibil al informațiilor, spun că operațiunea pare să fie „destul de amplă”.

De la începutul războiului, Iranul a lansat mii de drone și sute de rachete asupra pozițiilor americane, iar un atac cu dronă în Kuweit a ucis șase militari americani. În paralel, operațiunile comune ale SUA și Israelului au lovit peste 2.000 de ținte în Iran, inclusiv baze de rachete și instalații militare.

Citește și: Cartelele SIM vor fi vândute doar în baza buletinului de identitate. Proiect elaborat de MAI

Analiștii spun că precizia atacurilor iraniene, care au vizat radare și centre de comandă, ar putea fi explicată prin sprijinul de intelligence al Rusiei, mai ales că Iranul are capacități limitate de sateliți militari.

Potrivit experților, Moscova ar putea vedea acest sprijin drept o formă de răspuns la ajutorul militar oferit de SUA Ucrainei, dar nu există indicii că Rusia ar interveni direct în conflict, deoarece prioritatea sa rămâne războiul din Ucraina.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Analiză la sânge’ a dezastrului din sistemul de sănătate al Transnistriei

În luna iunie, de la Facultatea de Medicină a Universității de „stat” din stânga Nistrului vor absolvi aproximativ 100 de studenți. Dintre aceștia, 55...

Turneu internațional de Judo la Ocnița

Aproximativ 270 de tineri judocani și-au demonstrat talentul la un turneu internațional, organizat în nordul Republicii Moldova. Sportivi din România și Ucraina au fost...

Horoscopul zilei

Ziua de 5 iunie vine cu o energie intensă, marcată de influențe astrale care scot la suprafață emoții ascunse și decizii amânate. Luna activează...

Europa, din nou pregătită să deschidă un dialog cu Vladimir Putin

Europenii, în frunte cu Franța, încearcă să redeschidă un canal de discuții cu Vladimir Putin, în timp ce Statele Unite par să își piardă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.