Iranul anunţă că are în prezent peste 3.000 de centrifuge operaţionale

Publicat:

Iranul are între 3.000 şi 4.000 de centrifuge operaţionale, încadrându-se în continuare în limita admisă de acordul nuclear semnat cu marile puteri, a declarat miercuri preşedintele Parlamentului iranian, Ali Larijani, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Anunţul inedit de date exacte privind programul nuclear iranian survine la câteva zile după ce Ali Akbar Salehi, şeful Organizaţiei pentru Energie Atomică din Iran, a anunţat că s-au încheiat lucrările la o unitate pentru construcţia de centrifuge avansate, a informat agenţia de presă iraniană Tasnim.


Citește și : SUA confirmă faptul că Riadul a adoptat măsuri pentru protejarea civililor în Yemen

Teheranul a afirmat că îşi va spori capacitatea de îmbogăţire a uraniului în cazul unui eşec al acordului internaţional din 2015 cu marile puteri, ca urmare a retragerii SUA din acest acord în luna mai.

Acordul permite Republicii Islamice să opereze până la 5.060 de centrifuge de prima generaţie timp de 10 ani la centrala sa de la Natanz şi 1.044 centrifuge de primă generaţie la centrala de la Fordow.

‘Numărul centrifugelor operaţionale a fost redus după semnarea acordului’, a declarat Larijani, citat de Tasnim.

‘Când am ajuns la un acord şi am anunţat că cercetarea trebuie să continue, la acea vreme aveam 9.000 de centrifuge operaţionale. Acum numărul acestora a ajuns la aproximativ 3.000-4.000’, a spus Larijani.

Înainte de acord, Iranul avea 20.000 de centrifuge instalate la Natanz şi Fordow, potrivit Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA).

Citește și : Iranul respinge acuzaţiile „provocatoare şi iresponsabile” ale SUA cu privire la rolul său în recentele atacuri din Irak

‘America şi Israelul au un program împotriva Iranului şi au renunţat la un acord pe care ei l-au cerut’, a mai spus preşedintele Parlamentului iranian.

‘După ce America s-a retras, liderii europeni au cerut Iranului să nu ofere un răspuns rapid la această decizie şi au cerut timp, care se scurge acum’, a mai spus Ali Larijani.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac Peste două săptămâni, Parisul...

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale Republica Moldova va cheltui circa 306 milioane...

Moscova, New Delhi şi Beijingul, o lume multipolară cu contururi foarte vagi

Moscova, New Delhi şi Beijingul, o lume multipolară cu contururi foarte vagi Preşedintele rus Vladimir Putin, omologul său chinez Xi Jinping şi premierul indian Narendra...

Ce înseamnă NATO pentru lume

Ce înseamnă NATO pentru lume După 75 de ani, Alianța rămâne indispensabilă Comentariu de JENS STOLTENBERG, Secretar General al NATO pentru FOREIGN AFFAIRS Săptămâna viitoare, liderii celor...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.